Teatrul Naţional din Cluj anunţă astăzi o nouă premieră, va avea loc în Studioul "Euphorion".
Este vorba de "Tartuffe sau Impostorul de Molière", în traducerea lui Romulus Vulpescu. Premiera va avea loc duminică la ora 19.
Regia şi decorul sunt asigurate de Laurian Oniga iar costumele -de Cătălina Chirilă. Piesa Tartuffe a fost reprezentată pentru prima oară la serbările regale din aprilie-mai 1664, dar interzisă imediat de regele Ludovic al XIV-lea, la cererea expresă a episcopului Parisului. Drept compensaţie, Ludovic i-a acordat însă trupei lui Molière titlul de „Troupe du Roi". Un an mai târziu, în speranţa ridicării interdicţiei, Molière a adaugat comediei încă două acte şi intervenţia finală, salvatoare, a regelui care pedepseşte impostorul. Totuşi, piesa nu va mai fi jucată decât în august 1667, fiind însă din nou interzisă a doua zi, recăpătând dreptul de reprezentare abia după cinci ani, în 5 februarie 1669, când spectacolul se va bucura în sfârşit de un extraordinar succes.
Molière a fost excomunicat pentru acest text, mergându-se până într-acolo încât să i se refuze înmormântarea creştinească, fiind îngropat noaptea, pe ascuns. Nu biserica era însă cea pe care Molière o ataca, el însuşi fiind absolvent al unui colegiu iezuit, ci ipocrizia, prostia, tirania minciunii şi a bigotismului.
Ideea actualităţii lumii lui Molière este perfect surprinsă de regizorul spectacolului, Laurian Oniga: „Ce se întâmplă la noi acum, aici, e halucinant, dintr-un anumit punct de vedere. Eşecul politicilor, al politicienilor au adus oamenii în situaţii disperate de viaţă, şi-atunci, am devenit un teritoriu foarte propice pentru tartuffi. Ei ne aşteaptă la colţul străzii, ne prind de mână, ne stropesc cu «agheasmă» şi ne creează iluzia unor soluţii miraculoase a căror victimă devenim cu toţii. Nimic mai trist, poate chiar tragic, decât manipularea