Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antrenamentele de la munte i-au adus la limita răbdării pe doi 'câini': "Nu îmi place deloc zăpada, e periculos!"

Publicat in Pro Sport, luni 21 ianuarie 2013 · ·

Issa Ba şi Boubacar nu agrează deloc condiţiile de antrenament şi de joc

Boubacar Mansaly şi Issa Ba (foto, în dreapta), doi dintre cei trei străini din lotul lui Dinamo, întâmpină probleme din cauza climei din România

Issa Ba şi Boubacar Mansaly nu se împacă sub nici o formă cu temperaturile scăzute din ţara noastră. Şi cu atât mai puţin iubesc antrenamentele prin zăpadă, din Poiana Braşov. Ambii provin din Senegal, unde cele mai scăzute temperaturi scad rar sub 20ºC şi nu visau vreodată să joace fotbal pe zăpadă.

Boubacar a făcut parte din primul unsprezece al lui Dinamo la ultimul meci din 2012, 1-1 pe terenul acoperit cu e zăpadă îngheţată de la Iaşi, şi încă nu s-a obişnuit cu gândul că fotbalul se poate juca în asemenea condiţii. "Până să vin în România, eu n-am mai jucat pe zăpadă. E ciudat! Dar asta e, trebuie să ne adaptăm!", a declarat senegalezul imediat după jocul împotriva celor de la FC Râşnov. Pe de altă parte, Issa Ba a evoluat ieri în premieră în asemenea condiţii, cu toate că joacă de mai bine de un deceniu în fotbalul european, în ţări precum Franţa, Polonia şi România. "E prima dată când intru pe un teren acoperit cu atâta zăpadă. E greu să joci fotbal în aşa decor, nu sunt obişnuit", susţine fostul mijlocaş al lui Gaz Metan.

Pregătirea de la Poiană, un mare chin

Pentru Boubacar şi Issa Ba, cantonamentul de la Poiana Braşov este ceva chinuitor. Cel din urmă a şi avut, acum câteva zile, câteva probleme din cauza gheţii şi i-a cerut permisiunea medicului echipei să alerge pe un traseu ceva mai puţin periculos. "Este greu să te pregăteşti la munte, în condiţiile astea, însă pentru Dinamo trebuie să ne obişnuim. Până la urmă şi celorlalţi colegi le este greu", a punctat Boubacar, completat fiind de colegul său din linia mediană: "Mie nu-mi place deloc zăpada! A, poate doar să o v

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meciul Ol. Lyon-FCSB: Adrian Şut – S-a văzut diferenţa de calitate pe care o au! Dar sunt mândru de colegii mei

News.ro acum 5 ore
Adrian Şut, căpitanul echipei FCSB, se gândeşte la titlul pe care formaţia sa îşi doreşte să îl câştige anul acesta, iar la anul poate vine şi o calificare în Liga Campionilor. „Am întâlnit un adversar dificil cu calitate, şi dacă faci greşeli atunc

Licitaţii publice - 14 martie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Oraşul Ghimbav Judeţul Braşov Nr. 5060/04.03.2025 ANUNŢ privind vânzarea prin licitaţie publică a unor imobile-terenuri aparţinând domeniului privat al Oraşului Ghimbav, înscrise în CF n

Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte că l-a susţinut pentru șefia NATO, funcție la care a candidat și Iohannis: „A mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele SUA Donald Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte, pe care l-a primit joi la Casa Albă, că l-a susţinut pentru funcţia de secretar general al NATO, menționând că „a mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”. Unicul contracandidat al l

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 11 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 10 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 9 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Alertă de vreme severă imediată. Cod roșu de furtună în două județe

Ziare.com acum 13 ore
Meteorologii anunţă Cod roşu furtună joi, 13 martie, în intervalul 15.30 – 16.30, în zeci de localităţi din judeţele Arad şi Bihor. Se vor înregistra vânt puternic, grindină şi descărcări electrice. Sunt vizate: Judeţul Arad: Ineu, Şicula, Apateu, B

Informații false răspândite online cum că România se pregătește de război. Cum explică Guvernul documentul care s-a răspândit pe internet

HotNews acum 10 ore
O poză cu un document în care se face referire la „întocmirea Proiectului bugetului pentru război” s-a răspândit masin pe rețelele sociale în ultimele ore, însă Guvernul atrage atenția că este vorba despre o informație falsă și explică ce reprezintă

Românii sunt avertizați de MAE să fie atenți când ajung în Italia. Zonele în care sunt așteptate ploi abundente, furtuni puternice și inundații

Ziare.com acum 7 ore
Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană sunt informați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că, în conformitate cu datele meteorologice disponibile la nivelul autorităților locale, teritor

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/21°
lun.

4°/11°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/23°
dum.

5°/11°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/18°
lun.

4°/9°
Cluj-Napoca
acum

vin.

8°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/14°
lun.

-1°/8°
Timisoara
acum

vin.

7°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

8°/13°
lun.

-0°/8°