Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pacienţii spitalului, cu jalba în proţap la CJ

Publicat in Ceahlaul, luni 21 ianuarie 2013 ·

* Managerul spitalului judeţean i-a băgat în şedinţă pe şefii de secţii * „Cerem insistent ca bolnavii să fie trataţi cu respect şi anunţăm că vom constitui şi măsuri coercitive”, a spus Emilia Arcan, vice-preşedinte CJ Neamţ Vorbitul în răspăr, şpaga şi îngrijirile medicale în dorul lelii trebuie să dispară. Acesta este mesajul pe care Emilia Arcan, vicepreşedintele Consiliul Judeţean Neamţ, l-a transmis angajaţilor spitalului judeţean la ultima şedinţă de CA, de vineri. „Am cerut imperios ca medicii şi asistenţii să adopte o conduită deontologică, dacă vrem să dăm clasă actului medical”, ne-a declarat vicepreşedintele Arcan. „Am primit reclamaţii de la pacienţii nemulţumiţi de conduita unor medici şi asistenţi, dar fiind în faza verificării acestor sesizări, nu vă putem da nume. Nu este pentru prima dată şi suntem hotărâţi să nu mai tolerăm lipsa de respect faţă de bolnav, iar pentru asta trebuie lucrat foarte mult. Sigur că nu putem îndrepta totul deodată, atât timp cât s-a perpetuat ani la rând. Vom constitui echipe de verificare, vom avea oameni infiltraţi ca pacienţi şi acolo unde vom constata că avertizarea noastră nu este luată în serios, vom trece la măsuri coercitive”. Mesajul reprezentanţilor CJ este susţinut şi de managerul spitalului, dr. Ioan Lazăr. A doua zi după şedinţa de consiliu de administraţie, respectiv sâmbătă, i-a băgat în şedinţă pe toţi şefii de secţie. Dacă până acum liderii de sindicat susţineau, sus şi tare, că salariaţii nu prea pot fi calmi şi zâmbitori faţă de pacient pentru că vin la serviciu flămânzi şi cu portofelul gol, după ultimele două majorări salariale şi acordarea integrală a bonurilor a picat şi acest motiv. Angela Tofan, liderul de sindicat Sanitas, care până mai ieri le plângea de milă colegilor şi le găsea justificare pentru scăpările de conduită, a trebuit, la şedinţa consiliului de administraţie de vineri, să-şi ia anga

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moment istoric pentru Uniunea Europeană. Încep negocierile oficiale de aderare pentru Republica Moldova si Ucraina

Ziare.com acum o ora
Uniunea Europeană începe oficial marţi, la Luxemburg, negocierile menite să permită Ucrainei şi Republicii Moldova membre cu drepturi depline ale UE.Negocierile de aderare dintre UE şi o ţară terţă au loc în cadrul unei conferinţe interguvernamental

Evaluarea Națională 2024: Subiectele și baremul la proba de Limba și literatura română

Gandul acum 57 minute
Evaluarea Națională 2024. Marţi, 25 iunie, încep probele scrise din cadrul Evaluării Naționale 2024. Peste 160.000 de absolvenţi ai clasei a VIII-a sunt aşteptaţi să susţină testarea cunoștințelor de limba și literatura română. Următoarea probă, cea

Julian Assange a fost eliberat din închisoare şi a plecat din Marea Britanie

Mediafax acum o ora
Julian Assange nu a fost extrădat în SUA de britanici. Mai mult, marţi, el a fost eliberat din închisoare şi a plecat deja din Marea Britanie cu un avion privat. Fondatorul WikiLeaks a ajuns la o înţelegere cu autorităţile americane.

Vreme foarte caldă, dar şi precipitaţii în luna iulie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 26 minute
Meteorologii au realizat prognoza pentru luna iulie. Potrivit specialiștilor, va fi foarte cald în toată țara, în special în sud și sud-est. În ceea ce privește precipitațiile, acestea pot să apară în diferite regiuni. Administrația Națională de Met

Examenul de Bacalaureat continuă cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice. Câți candidați s-au înscris

Ziare.com acum o ora
Bacalaureat continuă marţi cu evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională care se va finaliza pe 27 iunie, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Peste 134.000 de candidaţi sunt înscrişi la examenul d

Tancurile israeliene pătrund și mai adânc în Rafah. Cel puțin 11 palestinieni au fost uciși în urma ultimului atac

Ziare.com acum o ora
Cel puţin 11 palestinieni au fost uciși luni în Gaza în urma a două lovituri aeriene israeliene care au vizat aprovizionarea cu ajutoare, au declarat medicii. În timp ce tancurile israeliene au pătruns mai adânc în Rafah, în sud, și au luptat pentru

Scandal la Parlamentul European. Viktor Orban nu vrea să facă parte din același grup politic cu AUR

Adevarul acum 30 minute
Premierul ungar Viktor Orban a exclus posibilitatea ca partidul său, Fidesz, să facă parte din Grupul Conservatorilor și Reformiștilor din Parlamentul European, din cauza integrării recent a partidului AUR, relatează Agerpres.

Ce se prăznuiește astăzi în calendarul ortodox, pe 25 iunie 2024?

Ziua Constanta acum 18 minute
Sfanta Mucenita Fevronia.Sfanta Mucenita Fevronia a fost fiica unui senator roman. S-a calugarit de tanara intr-o manastire din cetatea Nisibi.Sfanta Fevronia este obligata de Silenius, un persecutor al crestinilor, sa lepede credinta in Hristos si

Volodimir Zelenski: Principalul obiectiv este în prezent regiunea Doneţk şi aprovizionarea forţelor noastre cu tot ceea ce au nevoie / Negocierile dintre Ucraina şi UE privind aderarea Ucrainei sunt gata să înceapă

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, afirmă în mesajul către popot că principalul obiectiv este în prezent regiunea Doneţk şi aprovizionarea forţelor militare ucrainene cu tot ceea ce au nevoie. El mai afirmă că ultimele pregătiri sunt în curs

Coloana oficială care îl trasporta pe Viktor Orban implicată într-un accident rutier în Germania. Un poliţist a murit

Mediafax acum 10 ore
Un ofiţer de poliţie în vârstă de 61 de ani a murit luni, iar un altul a fost grav rănit în timpul unui accident rutier. Ei îl escortau pe prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, în urma deplasării sale pentru a urmări echipa naţională a Ungariei în

Vremea

București
acum

25°
mar.

21°/32°
mie.

20°/32°
joi

19°/32°
vin.

18°/33°
Iasi
acum

21°
mar.

17°/24°
mie.

16°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/30°
Constanta
acum

23°
mar.

21°/24°
mie.

20°/24°
joi

19°/24°
vin.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

18°/27°
mie.

17°/28°
joi

17°/27°
vin.

17°/27°
Timisoara
acum

22°
mar.

18°/33°
mie.

18°/33°
joi

18°/30°
vin.

18°/28°