Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Satele Moldovei, fără grădiniţe. În 250 de  localităţi nu există instituţii preşcolare

Publicat in Adevarul, luni 21 ianuarie 2013 ·

Peste 250 de sate din Republica Moldova nu au grădiniţe. Situaţia este critică în raioanele Soroca, Făleşti, Sângerei şi Orhei.

Viceministrul educaţiei, Tatiana Potâng, spune că prin intermediul unor proiecte s-a reuşit deschiderea a 40 de centre comunitare la nivel de ţară, iar în viitorul apropiat urmează să fie restabilite încă 40 de grădiniţe. „Cu părere de rău, sunt şi localităţi care nu au o grădiniţă, iar în satele în care sunt doar 13 copii nu poate fi deschisă o astfel de instituţie” , a specificat viceministrul.

Tatiana Potâng a mai menţionat că este imposibil de stabilit cu exactitate numărul copiilor care nu frecventează grădiniţa. Nu există pârghii prin intermediul cărora Ministerul Educaţiei ar cunoaşte această cifră. Doar copiii cu vârsta de la cinci ani cad sub incidenţa Ministerului Educaţiei pentru că de la această vârstă este obligatorie pregătirea şcolară a copiilor, a precizat viceministrul.

Potrivit datelor UNICEF, aproximativ jumătate din copiii din grupul de vârstă 3-6 din mediul rural frecventează o instituţie preşcolară. Există şi grupuri de copii care au acces limitat la educaţia preşcolară, aceştia sunt copiii de etnie romă, copiii din familiile cu venituri mici şi copiii cu dizabilităţi. Cei mai importanţi factori care împiedică accesul la educaţia minorilor includ infrastructura slabă, plăţile informale, nivelul de educaţie al părinţilor şi atitudinea acestora faţă de educaţie, transmite Info-Prim Neo.

Coordonatorul de programe pentru educaţie timpurie la UNICEF, Larisa Vârtosu, a menţionat că nivelul de educaţie al mamei influenţează puternic participarea copiilor la educaţia preşcolară. Cu cât este mai ridicat nivelul de educaţie al mamelor, cu atât este mai mare probabilitatea înscrierii copiilor la grădiniţe. „Pe lângă nivelul de educaţie, atitudinea faţă de educaţie are şi ea importanţă. Pe de o parte,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 9 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

Tragedie lângă Hârșova! Un copil de 14 ani s-a înecat în Dunăre

Cancan acum 9 ore
Ziua de 13 iunie s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din județul Constanța. O tragedie de nedescris a avut loc pe malul Dunării, în apropierea orașului Hârșova, acolo unde un băiat de doar 14 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Efortu

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 8 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 11 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 9 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

FOTO Uluitor! De ce a fost oprită finala de la Wimbledon dintre Jannik Sinner și Carlos Alcaraz

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Moment bizar în timpul finalei de la Wimbledon, Și Emma Răducanu a reclamat același lucru în partida cu Mimi Xu, serviciul acesteia fiind întrerupt de un dop de șampanie care a zburat pe teren.

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°