Nici nu se uscase bine cerneala pe învestitura lui Sorin Roşca Stănescu în funcţia de senator al României, că fostul nostru coleg de breaslă îşi anunţa deja cea dintâi iniţiativă legislativă. „Naşu’“, cum i se mai zice printre gazetari, s-a dovedit din acest punct de vedere cel mai activ ales al neamului. Dacă nu de la tribuna Parlamentului, cel puţin din postura de „editorialist“ la ziarul de casă al puterii.
Pe 14 ianuarie, când românii abia se dezmeticeau după impactul alegerilor şi-al sărbătorilor, apărea în „Jurnalul naţional“ un text în care proaspătul parlamentar se arăta îngrijorat de soarta dosarului în care a fost condamnat Adrian Năstase. „Pare a fi o conspiraţie montată undeva, cu siguranţă la Cotroceni, împotriva unui important lider politic“, ne asigură, la început, autorul.
Peste câteva zile, revine cu alte trei „editoriale“. De această dată, nu mai e vorba doar de fostul premier. „Să scoatem oamenii din închisori!“ – aşa se intitulează apelul dlui Roşca Stănescu la o amnistie. De fapt, la două amnistii. Până aici, nimic neobişnuit. Nu e nici prima, nici ultima trăsnaie ieşită din gura (în cazul nostru, de sub pana) unui ales al neamului. Şi încă unul care se poate lăuda cu oareşcari cunoştinţe juridice şi cu noua sa calitate de secretar al comisiei pentru „drepturile omului“. Ce spune, în esenţă, SRS? Că puşcăriile din ţărişoara noastră sunt arhipline, că deţinuţii n-au condiţii civilizate de detenţie, că statul n-are bani să întreţină sistemul penitenciar, că eliberând infractorii se face o economie la buget. Şi că, în general, e viaţă grea la răcoare! Singura problemă derivă din faptul că toate aceste constatări nu vin în urma unor vizite aleatorii în închisorile româneşti. Ele sunt rodul unor discuţii purtate, la vorbitor, cu trei deţinuţi-vedetă: numitul Năstase, unul dintre complicii săi şi, respectiv, mogulul Vîntu. Tustrei ar tre