Zeci de mii de timişoreni, persoane fizice şi juridice, vor fi somaţi în perioada urmãtoare de Direcţia Economică şi Financiară a Primăriei Timişoara, pentru că nu şi-au achitat impozitele pe clădiri şi terenuri de mai mulţi ani
Direcţia Economică şi Financiară a Primăriei Timişoara va trimite, începând de săptămâna viitoare, aproximativ trei mii de somaţii pe zi, către cei care nu şi-au plătit impozitele.
„Din cei 350.000 de contribuabili timişoreni, persoane fizice, 45.000 au restanţe de un total de cinci milioane de lei. La persoane juridice, din cele 12.000 de firme avem în vedere două mii de datornici, care trebuie să ne plătească în jur de 20 de milioane de lei”, a declarat Adrian Bodo, directorul Serviciului Economic
din cadrul Primăriei Timişoara.
Cadrul legal permite ca după 15 zile de la somaţia de înştiinţare a plăţii să se treacã la proceduri de executare silită, poprirea conturilor sau sechestru pe bunuri. Excepţie fac firmele cei 15 la sută dintre datornicii care sunt în insolvenţă.
Conform spuselor lui Bodo, media restanţelor în Timişoara este de trei ani. “Aceste datorii se prescriu la cinci ani dacă nu luăm noi măsuri, dar nu ni s-a întâmplat până acum”, a mai spus Adrian Bodo.