Zeci de politicieni, concerte, fasole cu cârnaţi şi vin fiert, dar şi protestele disponibilizaţilor de la CET
Pentru 24 ianuarie se anunţă la Iaşi un program cum nu a mai fost demult în capitala Moldovei. La manifestările din acest an autorităţile se aşteaptă ca preşedintele Băsescu să lipsească, însă “evenimentul” va fi contrabalansat de prezenţa aproape în bloc a reprezentanţilor noii puteri, putere ce a câştigat detaşat nu demult alegerile. Autorităţile locale au anunţat deja faptul că au trimis invitaţii şi au primit confirmarea participării de la: Prim-ministrul Victor Ponta, viceprim-miniştrii Liviu Dragnea şi Gabriel Oprea, preşedintele Senatului, Crin Antonescu, cel al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea şi a încă 12 miniştri, cărora li se va alătura premierul Republicii Moldova, Vlad Filat. Evenimentele vor începe la ora 9.00, cu un concert în Piaţa Unirii, unde vor concerta Maria Dragomiroiu, Veta Biriş, Laura Lavric, Zenaida Julea, Petrica Mâţu Stoian şi Nicolae Hlib şi se vor încheia cu un alt concert în fata Palatului Culturii. După cuvântările politicienilor va urma o slujbă şi depuneri de coroane la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Piaţa Unirii. După defilarea militară, toţi participanţii vor da mână cu mână pentru a juca Hora Unirii. Apoi, autoritătile vor fi prezente la o nouă slujbă şi o depunere de coroane, care vor avea loc la mormântul domnitorului Cuza de la Mănăstirea “Trei Ierarhi” aflată nu la mare distanţă de Piaţa Unirii. La ora 12.00 va începe un al doilea concert în Piata Unirii care va avea loc în acelaşi timp cu împărţirea porţiilor de fasole cu cârnaţi şi vin fiert de pe strada Lăpuşneanu, aceasta fiind situată în apropierea cunoscutei pieţe. Dacă liderii USL vor fi prezenţi, încă nu se ştie cine va veni din partea PDL.
IT: La manifestările de pe 24 ianuarie de la Iaşi au anunţat că vor protesta în grup dis