Cineastul Aleksei German Junior, un reprezentant de seamă al noului val de cinematografie din Rusia, va veni la Bucureşti, între 11 şi 14 februarie, pentru a-şi prezenta filmele.
Lungmetrajul „Ultimul tren”, semnat de către cineastul rus a fost premiat în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia, Amnesty International –DEON Award// Premiul Aministiei la Festivalul Internaţional de Film de la Rotterdam, premiul FIPRESCI şi Golden Alexander la Festivalul Internaţional de Film de la Salonic, informează un comunicat remis „Mediafax”.
Cel de-al doilea lungmetraj al său, numit „Garpastum”, a fost foarte bine primit de public, rulând la Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia. Filmul a câştigat marele premiu la Festivalul Internaţional de Film de la Sofia.
„Soldatul de hârtie” a obţinut premiul pentru cea mai bună regie (Leul de Argint) la Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia.
Această producţie va deschide evenimentul „German - Medalion de familie”, la care regizorul va fi prezent, pe 11 februarie, de la 19:00, la Cinema Studio din Bucureşti.
Pelicula povesteşte şase săptămâni din viaţa doctorului Daniil Pokrovski, care pregăteşte grupele de astronauţi pentru ieşirea în cosmos, fiind sfâşiat între teama pentru aceşti oameni eroici, pe de o parte, şi dragostea şi regretele faţă de două femei dragi, soţia şi iubita, pe de alta. Acţiunea filmului se desfăşoară în anul 1961, în Baikonur.
În plus, Aleksei German Junior va prezenta filmele tatălui său, Aleksei German Senior, regizor pe care criticii îl numesc „guru al cinematografului rus, o legendă vie, cel mai important cineast rus după Tarkovski sau chiar mai important decât acesta şi mai interesant".
Unul dintre filmele în regia lui Aleksei German Senior care va putea fi vizionat la Bucureşti este „Prietenul Meu Ivan Lapsin".