În 2030, piaţa potenţială a produselor de slăbit va depăşi trei miliarde de persoane, la nivel global. O oportunitate mai mult decât apetisantă pentru companiile farmaceutice.
Când ne gândim la obezitate, avem în faţa ochilor imaginea-clişeu a unui consumator american de fast-food. Un clişeu similar este cel al copilului rahitic din Africa. Aţi fi probabil surprinşi să aflaţi că acel copil a devenit, cu timpul, obez.
Cum s-a ajuns la această ciudăţenie? Tradiţional, omenirea a fost preocupată să combată foametea şi malnutriţia. Africa a început să se confrunte serios cu aceste probleme în urmă cu 50 de ani, apogeul fiind atins în anii ‘80, când peste 150 de milioane de oameni erau afectaţi fie de foamete, fie de malnutriţie. Într-un singur an, 50 de milioane de copii mureau din aceste cauze.
Iniţial, mâncarea ieftină, accesibilă tuturor, a părut o soluţie eficientă. Aşa a apărut şi, ulterior, proliferat fast-food-ul. Omenirea era preocupată mai degrabă de creşterea duratei vieţii decât de calitatea acesteia. Mâncarea ieftină dar nesănătoasă i-a ajutat, într-adevăr, pe oameni să-şi prelungească viaţa, însă asta nu i-a ferit de boli generate, paradoxal, de bunăstare. Ne referim, evident, la obezitate şi complicaţiile pe care aceasta le implică.
Partea plină a paharului este că în 2010, doar 16% dintre copiii planetei mai erau subnutriţi faţă de 24% în urmă cu două decenii. Reversul medaliei este că, obezitatea a început să facă ”victime” inclusiv în locurile în care malnutriţia era flagelul. Astfel, în 2008, procentul supraponderalilor din Africa de Sud îl egala pe cel din Statele Unite ale Americii: două treimi din populaţia adultă.
Şi Africa de Sud nu este singurul exemplu de ţară pe care nu o asociam deloc cu obezitatea. Mexic şi Venezuela erau în aceeaşi situaţie, iar în Brazilia mai mult de jumătate din populaţie era obeză, în 2008. A
