Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Modelul „o ţară, două sisteme“ pentru reunificarea celor două Corei

Publicat in Adevarul, marți 22 ianuarie 2013 ·

Modelul „o ţară, două sisteme“ ar putea fi aplicat pentru unificarea celor două Corei, suţine Pan Zhenqiang, consilier în cadrul Forumului pentru Reformă în China. Fost general-maior în Armata chineză, Zhenqiang este de părere că cele două state, Coreea de Sud şi Coreea de Nord, pot forma o Federaţie. „Orice efort de reunificare pe bază colapsului Republicii Populare Democrate Coreene va avea efecte dezastruoase, în contextul deteriorării climatului de securitate în Libia şi în Siria“, a subliniat expertul chinez. „În perspectiva unificării, formula chineză «o ţară, două sisteme» ar putea oferi rezultatele scontate în peninsulă“, a subliniat Pan Zhenqiang, El a avertizat că orice politică pe termen lung privind prăbuşirea regimului de la Phenian, nu va avea succes. „Şi aceasta nu doar pentru că se opune filosofiei chineze privind reunificarea, ci pntru că un asemenea scop se bazează pe dorinţă, nu pe realitate“, a precizat Pan Zhenqiang. Sistemul „o ţară, două sisteme“ a fost aplicat de Beijing după ce în 1997 Hong Kong-ul a ieşit de sub tutela Marii Britanii şi a trecut la China. În urma semnării acordului de cedare a regiunii, Marea Britanie şi China au căzut de comun acord ca fosta colonie să-şi păstreze în următorii 50 de ani sistemul capitalist. Hong Kong-ul se bucură de o largă autonomie, China gestionând doar problemele de politică externă şi de apărare. Săptămâna trecută, un oficial din cadrul ministerului Unificări de la Seul a declarat că „guvernul sud-coreean se aşteaptă ca autorităţile de la Beijing să depună un efort considerabil pentru o reunificare paşnică în Peninsula Coreeană”.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 În meciul Italia - Albania, s-a marcat cel mai rapid gol din istoria competiției!

Ziua Constanta acum 6 ore
Campioana europeană en-titre, Italia, a debutat cu dreptul la EURO 2024, din Germania, câștigând cu 2-1 meciul cu Albania, din grupa B. Scorul a fost deschis însă de Albania, prin Nedim Bajrami, care a punctat în secunda 24 a partidei, acesta deveni

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD - 35,56%, PNL - 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 7 ore
PSD a obţinut 35,56% din voturile pentru funcţiile de primar la alegerile de duminica trecută, fiind urmat de PNL cu 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51%, arată rezultatele parţiale comunicate, sâmbătă seară, de Biroul El

Simona Halep a revenit pe teren la Cluj, în cadrul Sports Festival: “De-acum vorbim numai despre bine, despre bucuria de a juca tenis. Mă gândesc la revenire, nu la retragere” - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a revenit pe teren, sâmbătă, la Cluj-Napoca, ea jucând în cadrul Sports Festival, alături de alte staruri ale tenisului mondial. Halep le-a mulţumit celor din public pentru susţinerea arătată mai ales în perioada în car

Alegeri prezidenţiale în SUA: Biden şi Trump s-au pus de acord asupra regulilor pentru prima lor dezbatere

News.ro acum 11 ore
O oră şi jumătate de dezbatere fără public şi microfoane care pot fi închise pentru a asigura respectarea timpului de vorbire: regulile primei dezbateri de campanie dintre Joe Biden şi Donald Trump, care va avea loc în 27 iunie, au fost făcute publi

Turist olandez găsit mort pe o insulă grecească. Serie de dispariții misterioase pe trei insule

Ziare.com acum 9 ore
Turistul olandez mort a fost găsit a fost găsit sâmbătă dimineaţa, pe insula Samos, în estul Greciei, a anunţat presa locală. El este ultimul turist găsit decedat dintr-o serie de cazuri recente în care turişti din insulele greceşti au murit sau au

Alegeri parlamentare în Franţa: 250.000 de manifestanţi au protestat împotriva extremei drepte în Franţa

G4Media acum 9 ore
Cel puţin 250.000 de persoane au mărşăluit sâmbătă în Franţa, în semn de protest împotriva extremei drepte, aflată în poziţie de forţă în perspectiva alegerilor legislative anticipate convocate de preşedintele Emmanuel Macron, în timp ce noua coaliţ

Suedia afirmă că un avion militar rusesc a încălcat spaţiul aerian. Ministrul suedez de Externe: Mişcarea, „inacceptabilă”

Mediafax acum 11 ore
Incidentul a avut loc la est de insula Gotland din Marea Baltică, au anunţat sâmbătă forţele armate ale ţării nordice, relatează agenţia Reuters. Ministrul suedez de externe, Tobias Billstrom, a calificat drept „inacceptabilă" încălcarea spaţiului a

Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la Adunarea Parlamentară a OSCE, care se va desfăşura în România

G4Media acum 13 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță că nu va fi permisă participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, care se va desfăşura în România, între 29 iunie şi 3 iulie. „Decizia părţii române se b

Preşedintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu, şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 13 ore
Preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD), Aurelian Pavelescu, şi-a anunţat sâmbătă candidatura la alegerile prezidenţiale din acest an, informează Agerpres.ro Acesta a arătat că va candida sub sloganul ''Un preşedinte pentr

Eduard Hellvig, fostul director al SRI, îl laudă pe manelistul Babasha și pe colegul Tuță de la sectorul 1: cel mai sincer discurs politic dintre toți

NapocaNews acum 9 ore
Eduard Hellvig, fostul director al SRI, a comentat pe larg, într-o postare pe X, concertele Coldplay de la București și huiduielile la adresa lui Babasha. Hellvig chiar a făcut o comparație între incidentul de la Arena Națională și alegerile locale

Vremea

București
acum

19°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

17°
dum.

14°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/25°
lun.

14°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/31°
mie.

19°/34°