Judecătoria Sectorului 5 (JS 5) a arestat, la cererea procurorilor DIICOT, trei români, suspectaţi că ar fi autorii jafului de la muzeul Kunsthal din oraşul olandez Rotterdam, care au sustras, printre altele, opere de mare valoare semnate de Picasso, Matisse, Monet şi Gauguin.
Surse judiciare au declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Structura centrală a reţinut, împreună cu Direcţia Generală de Combatere a Crimei Organizate, trei bărbaţi, cetăţeni români, pe care îi suspectează ca fiind autorii jafului de mari proporţii de la la muzeul Kunsthal.
Potrivit surselor citate, cei trei bărbaţi, au primit, luni seară, mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Decizia în cazul acestora poate fi atacată cu recurs la Tribunalul Bucureşti.
"Poliţia Română, sub coordonarea DIICOT, a desfăşurat mai multe activăţi în cazul furtului unor tablouri dintr-un muzeu din Olanda, însă, pentru că cercetările sunt încă în curs, nu se pot oferi date suplimentare", a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Raluca Seucan.
Mai multe tablouri de mare valoare au fost furate din muzeul Kunsthal din Rotterdam, o instituţie care expune mai ales opere semnate de Pablo Picasso şi Vincent Van Gogh, anunţa, în 16 octombrie 2012, poliţia olandeză, citată de AFP.
Astfel, din muzeu au dispărut, în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012, şapte pânze, printre care tablouri semnate de Pablo Picasso, Henri Matisse, Claude Monet şi Paul Gauguin.
Operele sustrase sunt "Tête d'Arlequin" de Pablo Picasso, "La Liseuse en Blanc et Jaune" de Henri Matisse, "Waterloo Bridge" şi "Charing Cross Bridge" de Claude Monet, "Femme devant une fenêtre ouverte, dite la fiancée" de Paul Gauguin, "Autoportrait de Meyer de Haan" şi "Woman with Eyes Closed" de L