Reprezentanta judeţului Sălaj în Liga a III-a la fotbal, echipa Fotbal Club Zalău, este interesată de serviciile lui Andrei Lăcătuş, jucător originar din localitatea Chieşd, ce are un angajament cu FC Maramureş Baia Mare.
Fotbal Club Zalău a înregimentat în această iarnă doi jucători din Liga a IV-a Sălaj: Codruţ Ardelean şi Cătălin Anghel, dar este interesată şi de serviciile unui jucător originar din Chieşd, dar care este sub contract cu FC Maramureş Baia Mare.
Potrivit lui Marius Paşca, antrenorul echipei FC Zalău, încercările sale de a purta discuţii cu jucătorul în această iarnă au fost sortite eşecului, el nereuşind să ia legătura cu jucătorul. „Andrei Lăcătuş face parte din planurile mele ca antrenor. Am discutat şi cu domnul preşedinte Ioan Morar despre acest jucător. Andrei este din judeţul nostru, dar, din păcate, încă nu am reuşit să iau legătura cu el. Probabil este plecat. Pe lângă Andrei Lăcătuş mai am în vedere alţi doi jucători născuţi în anii 1994-1995 pe care aş dori să-i am la echipă pentru a se pregăti alături de noi şi a încerca să-i integrez cât mai uşor în lotul nostru”, a afirmat Marius Paşca înaintea primului antrenament al echipei FC Zalău din acest an.
Dacă jucătorul echipei FC Maramureş Baia Mare va accepta oferta grupării de la poalele Meseşului, pentru tânărul mijlocaş sălăjean nu ar fi un pas înapoi în cariera de sportiv, mai ales având în vedere faptul că în cazul în care echipa din Zalău va încheia actuala ediţie de campionat pe locul 2, echipa antrenată de Marius Paşca şi Cristian Oros ar putea promova în cel de-al doilea eşalon fotbalistic din România.
Reprezentanta judeţului Sălaj în Liga a III-a la fotbal, echipa Fotbal Club Zalău, este interesată de serviciile lui Andrei Lăcătuş, jucător originar din localitatea Chieşd, ce are un angajament cu FC Maramureş Baia Mare.
Fotb