Sebastian Ghiță – Sursa foto: Mediafax
Consiliul Național al Audiovizualului a revenit la sentimente mai bune. După ce în ședința de săptămâna trecută membrii CNA au votat împotriva prelungirii licenței postului Televiziunea Prahova, deținută de societatea TVMP SRL, astăzi, situația s-a schimbat.
Solicitarea postului de prelungire a licenței cu încă nouă ani a fost rediscutată, iar Forul audiovizual a aprobat cererea, cu șapte voturi pentru și trei împotrivă.
Conform Mediafax, postul de televiziune este deținut de Maria Ghiţă (20%), mama deputatului Sebastian Ghiță, şi de Vlad Dumitru Iacobescu (80%), fratele unui apropiat al lui Ghiță.
Narcisa Iorga, membru CNA, a propus neprelungirea licenței postului Televiziunea Prahova din cauza istoricului sancțiunilor primite de postul de televiziune. „Reținerile mele rămân – folosirea unui limbaj neadecvat în emisiuni, lipsa de echilibru, chestiuni care se întâlnesc și la dumneavoastră, și la alții”
Răsvan Popescu, membru CNA: „Este vorba de un post local aflat pe locul unu în Ploiești. Nu trebuie să ne raportăm la el doar din această perspectivă electorală. Este un post care face 90% producție proprie, probabil că nu toate sunt politice. Cred că putem să mergem pe prelugire, mai ales că să lipsești publicul dintr-un oraș de postul cel mai important cred că ar fi neobișnuit, dacă nu chiar greșit”. Sebastian Ghiță – Sursa foto: Mediafax
Consiliul Național al Audiovizualului a revenit la sentimente mai bune. După ce în ședința de săptămâna trecută membrii CNA au votat împotriva prelungirii licenței postului Televiziunea Prahova, deținută de societatea TVMP SRL, astăzi, situația s-a schimbat.
Solicitarea postului de prelungire a licenței cu încă nouă ani a fost rediscutată, iar Forul audiovizual a aprobat cererea, cu șapte voturi pentru și trei împotrivă.
Conform Mediafax, post