Să ai la tine-n ţară cea mai cunoscută regiune de pe glob şi să treci nepăsător pe lângă – asta mi se pare înspăimântător de stupid.
Ieri, BBC povestea despre misterul frumos al Transilvaniei ca despre un tărâm desprins din Fraţii Grimm – şi pe măsură ce citeşti, cresc şi nedumeririle: de ce nu ai voie la Transilvania? Cărei istorii să ceri bilet de voie pentru propria-ţi identitate? Aduce atingere această identitate regională?, cui?: Constituţiei? Sentimentului naţional? Identităţii naţionale?
Chestiunile astea musai să fie lămurite. Toţi, dar absolut toţi guvernanţii se feresc de două decenii şi ceva să vorbească despre Transilvania. Mormăie uneori despre etica legendară (atâta cât mai e..) a ardeleanului, ne blastămă sau ne mângâie pe creştet la alegeri şi în rest nimic. Parcă: pentru că suntem diferiţi, nu avem aceleaşi drepturi ca şi ceilalţi.
Dacă regionalizarea se va face din vârful pixului bucureştean, vom mai sta încă o sută de ani mormăind la beri că au ceva cu noi dâmboviţenii. Vom ciuli urechea la statistici, furioşi pentru moment că iar dăm o sută de euro la Bucureşti şi ni se-ntorc patruzeci; dăm pe youtube să vedem ce-o mai zis despre noi Prinţul Charles – şi apoi mai luăm o halbă.
O guvernare corectă ar trebui să împartă corect dreptul de a (mai) fi român. Nu m-am născut nord-vestist, părinţii şi bunicii mei nu nord-vestişti au fost, la Alba iulia nu nord-vestenii s-au unit cu ceilalţi: dreptul de a fi ardelean e la fel de important cu dreptul de a fi român. Că altora, din alte regiuni, le-au fost şterse reflexele identitare nu e treaba mea.
Sună prea contondent? Dar cum li s-ar părea guvernanţilor de la Bucureşti dacă la Bruxelles s-ar decide, tot din vârful pixului, ca România să nu se mai numească România, ci Sectorul European de Sud-Est? - pentru că aşa cum Transilvania e o regiune istorică a României, aşa şi România
