Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Educație cu pumnul

Publicat in Opinia Buzau, marți 22 ianuarie 2013 ·

Cazurile de abuz, neglijare şi exploatare asupra copiilor au crescut la nivelul judeţului Buzău cu aproape 100 anul trecut, faţă de 2011 când au fost înregistrate 465 de cazuri, 371 fiind confirmate, instituindu-se 99 de măsuri de protecţie specială. Potrivit datelor prezentate de reprezentanţii Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău, în cursul anului 2012, în cadrul Compartimentului Telefonul Copilului au fost înregistrate 562 de cazuri de abuz, neglijare şi exploatare. Dintre acestea, 272 au fost confirmate, 77 dintre copii provenind din mediul urban, 195 din mediul rural, 123 fiind de sex masculin şi 149 de sex feminin. Pentru 107 dintre aceştia s-au dispus şi instituit măsuri de protecţie specială în regim de urgenţă. În toate cazurile copiii au beneficiat de servicii de consiliere psihologică, consiliere şi asistenţă juridică.

Numai în ultima lună a anului trecut au fost înregistrate 29 de sesizări care fac referire la 37 de copii/cazuri, 17 dintre cazuri fiind confirmate. Sesizările au venit în marea majoritate din partea profesioniştilor, respectiv din partea unor instituţii publice, medici, profesori, organe de poliţie, autorităţi locale, fiind comunicate în special prin intermediul Telefonului Copilului 0800 800 203. “Astfel, dintre cele confirmate, pentru 10 copii au fost înregistrate situaţii de neglijare, pentru şapte dintre aceştia s-a dispus măsura plasamentului în regim de urgenţă în cadrul D.G.A.S.P.C. Buzău, iar ceilalţi trei copii au rămas în mediul familial cu servicii de consiliere din partea D.G.A.S.P.C. Buzău şi monitorizare din partea autorităţilor locale, pentru un copil a fost înregistrată o situaţie de abuz fizic. Cazul se află încă în evaluare, pentru şase copii au fost înregistrate situaţii de abuz emotional, copiii au rămas în mediul familial, cu servicii de consiliere din partea D.G.A.S.P.C.

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 6 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 4 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 8 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 13 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 13 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Casa Albă: Trupele nord-coreene suferă pierderi masive pe frontul din Ucraina

News.ro acum 38 minute
Forţele nord-coreene se confruntă cu pierderi masive pe frontul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, numai în ultima săptămână o mie de soldaţi fiind ucişi sau răniţi în regiunea Kursk din Rusia, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Casei Albe

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 11 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 11 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Fratele premierului britanic Keir Starmer a murit în a doua zi de Crăciun, la 60 de ani

News.ro acum 12 ore
Premierul britanic Keir Starmer i-a adus vineri un omagiu fratelui său mai mic Nick, care a murit în a doua zi de Crăciun, la vârsta de 60 de ani, în urma unui cancer, relatează Sky News. „Cu mare tristeţe că anunţăm decesul lui Nick Starmer. Nick,

România, o țară foarte sigură. Suntem printre statele cu cel mai scăzut nivel al criminalității, asigură SUA și UE

Ziare.com acum 12 ore
România se numără printre statele cu cel mai scăzut nivel al criminalităţii, având o situație mai favorabilă în acest sens comparativ cu multe state din Europa de Vest, a anunțat vineri, 27 decembrie, Ministerul de Interne. Acest lucru este confirma

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°