*„Avem contracte de muncă pentru doi ani, dar mă gândesc la posibilitatea de a le prelungi aceste contracte”, susţine primarul Traian Răican
Plăţile pe suprafaţă primite de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) salvează de la şomaj 30 de săteni din Scorţoasa, reprezentanţii Primăriei făcând angajări din dorinţa de a continuia şi în acest an lucrările de întreţinere a islazului comunal.
Până în prezent, Primăria Scorţoasa s-a numărat printre unităţile administrative-teritoriale unde au fost făcute investiţii cu fondurile primate de la APIA, primarul Traian Răican susţinând mai multe lucrări de înfiinţare a aducţiunilor de apă pentru adăpatul animalelor. Astfel, pe islazul comunal care are o suprafaţă totală de 1.200 hectare, în urmă cu doi ani au fost înfiinţate două surse de apă, iar anul trecut au fost continuate investiţiile pentru o nouă sursă. Pe lângă aceste investiţii, primarul Traian Răican consideră necesare şi efectuarea unor lucrări de întreţinere a islazului, precum şi curăţarea de mărăcini, răspândirea muşuroaielor şi fertilizările cu gunoi de grajd, etc. „Până acum, o prioritate pentru noi a fost asigurarea surselor de apă pentru adăpatul animalelor. Anul trecut am început să facem şi angajări, deoarece ne dorim să asigurăm o bună întreţinere a acestor suprafeţe de teren. Am angajat oameni şi în acest an şi am ajuns la 30 de persoane angajate pentru astfel de lucrări. Avem contracte de muncă pentru doi ani, dar mă gândesc la posibilitatea de a le prelungi aceste contracte. Treabă este de făcut, deoarece islazul este o avere a întregii comune şi trebuie bine întreţinut. Fonduri avem de la APIA, deoarece din cele 1.200 de hectare de păşune, pentru 760 de hectare sunt cuprinse în programul APIA şi primim în jur de 5-6 miliarde de lei vechi anual“, ne-a declarat primarul comunei Scorţoasa, Traian Răican, susţinând că