Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Discursul pe care toată Europa îl aşteaptă. Ce anunţ important va face David Cameron miercuri?

Publicat in Antena 3, marți 22 ianuarie 2013 ·

David Cameron urmează să susţină, miercuri dimineaţa, la Londra, un discurs foarte aşteptat despre viitorul relaţiilor dintre ţara sa şi Uniunea Europeană.

Premierul a amânat acest discurs din cauza crizei ostaticilor din Algeria, relatează AFP. Alocuţiunea premierului conservator, care se confruntă cu un euroscepticism puternic în tabăra sa, urma să fie rostită vineri la Amsterdam.

"Premierul îşi va rosti discursul despre Uniunea Europeană miercuri, în cursul dimineţii, în centrul Londrei", a declarat purtătorul de cuvânt. "El îşi va susţine discursul şi ulterior va răspunde la întrebările deputaţilor în mod obişnuit", a adăugat el.

În extrase din discursul său, care au fost date publicităţii săptămâna trecută de către serviciile sale, David Cameron a identificat trei provocări pentru UE: criza zonei euro, lipsa de competitivitate în faţa concurenţei ţărilor emergente şi prăpastia dintre UE şi cetăţenii săi.

În lipsa unei reforme, Marea Britanie ar putea să se îndrepte spre ieşirea din Uniunea Europeană, a avertizat oficialul conservator.

"Nu vreau ca aşa ceva să se întâmple. Vreau ca Uniunea Europeană să fie un succes şi vreau o relaţie între Marea Britanie şi UE care să ne menţină în interior", ar urma să afirme David Cameron, care este, pe de altă parte, presat de mediile de afaceri britanice, partenerii săi europeni şi Statele Unite să nu marginalizeze ţara.

Extrasele din discurs date publicităţii săptămâna trecută, înainte de amânare, nu conţineau şi anunţul foarte aşteptat privind organizarea unui referendum referitor la noua relaţie dintre Marea Britanie şi UE.

"Există o frustrare tot mai mare în rândul omenilor, care văd mai degrabă UE ca pe ceva de suportat, decât ca pe ceva capabil să acţiuneze în numele lor", considera premierul. "Oamenii sunt din ce în ce mai nemulţumiţ

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicu Sârghea a murit. Toboșarul trupei Vunk avea doar 48 de ani

Libertatea acum 35 minute
Toboșarul trupei Vunk, Nicu Sârghea, a murit, joi, la vârsta de 48 de ani. Anunțul decesului fulgerător a fost făcut pe Facebook de membrii trupei pe care a fondat-o. Lansarea piesei „Te-am sunat din greșeală”, programată mâine, a fost amânată.

Chalrambous, imediat după remiza lui FCSB cu Hoffenheim: „Băieții au făcut ceva la care nu ne-am fi așteptat”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
. Elias Charalambous, antrenorul roș-albaștrilor, a analizat remiza din etapa a șasea a grupei unice de Europa League.

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum 8 ore
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

Belgia crește numărul de militari din România. Grupul de luptă NATO se extinde la nivel de brigadă

Ziare.com acum 4 ore
Belgia va crește, în anul 2025, contribuția cu trupe la Grupul de luptă al NATO din România, cu sediul la Cincu (județul Brașov), a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) al României. Această decizie a fost oficializată cu prilejul vizitei în

A fost câștigat marele premiu la Loto 6/49, de peste 100.000 de euro. Cât a costat biletul norocos

Ziare.com acum 5 ore
Loteria Română a anunțat joi seară, 12 decembrie, că la tragerea Loto 6/49 s-a câştigat premiul de categoria I în valoare de 519.397,36 lei (peste 100.000 de euro). Potrivit Loteriei Române, biletul norocos a fost jucat la agenţia 74-100 din Bucureş

Daniel Funeriu: Da, vreau să candidez la Preşedinţia României

News.ro acum 3 ore
Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, vehiculat ca posibil candidat la alegerile prezidenţiale, a afirmat, joi seară, că este dispus să candideze. ”Da, vreau să candidez la Preşedinţia României”, a afirmat, joi seară, fostul ministru al Educa

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 11 ore
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

Mesaj RO-ALERT despre dispariția minorei de 12 ani primit de locuitorii din Constanța

Ziua Constanta acum 4 ore
În această seară , 12 decembrie 2024, locuitorii orașului Constanța au primit un mesaj RO-ALERT referitor la dispariția minorei de 12, ani, Radu Andreea Cristina care a părăsit în mod voluntar unitatea de învățământ în care studia, fără a reveni în

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 9 ore
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 10 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

Vremea

București
acum

-0°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-4°/3°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

4°/8°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/4°
lun.

-0°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°