Premierul Victor Ponta a declarat că va transmite, marţi, membrilor CSM să nu politizeze actuala dispută dintre membrii Consiliului, că ministrul Justiţiei şi USL nu se implică în revocarea unor membri şi că statutul procurorului trebuie clarificat în Constituţie prin prisma subordonării ierarhice.
Premierul Victor Ponta va participa, marţi, la şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii, el fiind invitat la reuniune de către Secţia de procurori a CSM în contextul discuţiilor privind reglementarea statutului procurorilor.
"În primul rând, o să spun încă o dată "Nu lăsaţi pe nimeni, presă, partide de opoziţie, comentatori, să politizeze ceea ce acum este o dispută între membrii CSM". În al doilea rând, să spun încă o dată, să se audă până la Bruxelles, că ideea cum că Pivniceru şi USL pot strânge judecătorii de la toate curţile de apel care votează revoarea unor membri este o prostie. Şi în al treilea rând, să spun "Stimaţi magistraţi, dacă apar probleme privind statutul, haideţi să le lămurim în Constituţie", a spus Ponta luni seara, la Antena 3, citat de Mediafax.
El a arătat că, din punctul său de vedere, ceea ce ar trebui clarificat la statutul procurorului este ideea de subordonare ierarhică faţă de procurorul general, în condiţiile în care acesta ar trebui să fie independent.
Premierul a adăugat că a discutat cu ministrul Justiţiei despre desemnarea procurorului general şi al şefului DNA, propunând reluarea procedurii până la un rezultat.
Ministerul Public a informat recent că Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) va cere Guvernului detalii privind Programul de guvernare la măsurile legislative pentru "Clarificarea statutului procurorilor şi rolul Ministerului Public raportate la dispoziţiile constituţionale".
Premierul Victor Ponta a declarat că va transmite, marţi, membrilor CSM să nu politizeze actu