Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Junioarele I se pregătesc la Căciulata

Publicat in Gazeta Noua, marți 22 ianuarie 2013 ·

Echipa de handbal junioare I a LPS Slatina susţine, în aceste zile, un scurt stagiu de pregătire în staţiunea de pe Valea Oltului, Căciulata. Jucătoarele pregătite de antrenorul Victor Dăbuleanu vor avea parte de un program intens, chiar şi cu trei antrenamente pe zi.

Slătinencele nu vor efectua niciun meci amical în perioada cantonamentului, scopul principal fiind pregătirea fizică generală.

„Ne axăm doar pe acumulare fizică, vom face în anumite zile chiar trei antrenamente, să sperăm că după ce ajungem la Slatina ne vom pune la punct tehnico-tactic. Nu vreau să fac niciun amical, încercăm pe cât posibil ca timpul scurt pe care îl avem să-l folosesc cât mai util, pentru a ne încărca bateriile. Încercăm să căutăm un bazin pentru refacere, să facem măcar într-o după amiază”, a declarat antrenorul celor de la LPS Slatina, Victor Dăbuleanu.

Handbalistele vor reveni, sâmbătă, din cantonament, iar de luni vor relua antrenamentele în sala LPS.

Articolul in Gazeta Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trupul neînsuflețit al unui bărbat de 58 de ani, găsit în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, în zona Agigea, județul Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
Trupul neînsuflețit al unui bărbat în vârstă de 58 de ani a fost găsit de polițiști, astăzi, 10 mai 2025, în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, la kilometrul 4, în zona localității Agigea. „La data de 10 mai a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului S

O femeie a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată, în Eforie Nord. Ce alcoolemie avea

HotNews acum 3 ore
Poliţiştii fac cercetări după ce o femeie în vârstă de 36 de ani a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată din Eforie. Ea a fost testată cu aparatul etilotest şi a rezultat o concentraţie de 1,64 mg/litru alcool pur în

Hamas a publicat o înregistrare video cu doi ostatici israelieni în viață

Mediafax acum 36 minute
Videoclipul are peste trei minute. În imagini apar doi bărbați care au fost identificați drept Elkana Bohbot și Yossef-Haim Ohana. Aceștia au fost răpiți în timpul atacului comis de Hamas pe 7 octombrie 2023, potrivit Le Figaro. Cei doi bărbați, afl

Ministerul Educației, anunț pentru perioada campaniei electorale: „Politica este interzisă în școli”

Gandul acum 2 ore
Ministerul Educației a transmis sâmbătă, 10 mai, într-un comunicat că, în timpul campaniei electorale pentru al doilea tur de scrutin, politica în școli este interzisă. Instituția subliniază că acest aspect nu interferează cu studiul domeniului poli

Nicușor Dan, după ce Simion a mulțumit administrației Trump pentru scoaterea României din Visa Waiver: „O trădare inacceptabilă”

HotNews acum 5 ore
Mulțumirile adresate de George Simion administrației Trump pentru scoaterea României din programul Visa Waiver întrucât țara noastră nu ar fi o democrație a provocat o ripostă din partea contracandidatului său, Nicușor Dan, care-i impută liderului A

Armistițiul dintre India și Pakistan, încălcat după numai câteva ore. Explozii în Kashmir-ul indian

HotNews acum 2 ore
India și Pakistan au convenit sâmbătă asupra unei încetări a focului, însă armistițiul a fost încălcat la numai câteva ori, după ce președintele american Donald Trump, cel care a mediat acordul, anunțase încetarea focului. Încălcările au fost înregi

Papa Leon al XIV-lea a explicat de ce şi-a ales acest nume, şi-a prezentat blazonul şi şi-a anunţat deviza. Ce le-a transmis cardinalilor săi

HotNews acum o ora
Papa Leon al XIV-lea a semnalat că va continua viziunea şi reformele Papei Francisc, spunând cardinalilor catolici din întreaga lume că defunctul pontif a lăsat o „moştenire preţioasă” care trebuie continuată, relatează News.ro. Într-o audienţă cu u

Superliga, play-out: Liderul Hermannstadt a învins Politehnica Iaşi, scor 1-0

News.ro acum 2 ore
Formaţia Hermannstadt, lider în play-out-ul Superligii, a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa Politehnica Iaşi, în etapa a opta din play-out. Golul a fost marcat de Stoica, în minutul 75. Hermannstadt: Căbuz – Antwi, Căpuşă,

LIVE DE LA 20:30 Universitatea Craiova - CFR Cluj, bătălie pentru locul 2 în play-off-ul Superligii » Echipe probabile + cote

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
și se întâlnesc azi, de la 20:30, în etapa a 8-a din play-off-ul Superligii. Meciul e liveTEXT pe GSP.ro și în direct la Prima Sport 1 și Digi Sport 1. U CRAIOVA (4-3-3) Rezerve Absenți: Antrenor CFR Cluj (4-3-3) Rezerve: Absenți Antrenor Stadion Ar

SuperLiga: FC Hermannstadt, lider detașat în play-out. Poli Iași tremură în continuare

HotNews acum 2 ore
FC Hermannstadt a învins echipa Poli Iași, scor 1-0, într-un meci disputat sâmbătă în etapa a opta din play-out-ul SuperLigii. Ambele echipe au avut numeroase ocazii în partida de la Sibiu, însă portarii Cătălin Căbuz și Jesus Fernandez s-au remarca

Vremea

București
acum

11°
sâm.

9°/13°
dum.

7°/21°
lun.

7°/15°
mar.

9°/17°
Iasi
acum

11°
sâm.

6°/17°
dum.

5°/11°
lun.

3°/15°
mar.

5°/15°
Constanta
acum

sâm.

9°/14°
dum.

9°/17°
lun.

10°/13°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

4°/16°
dum.

6°/11°
lun.

2°/13°
mar.

3°/16°
Timisoara
acum

13°
sâm.

5°/19°
dum.

6°/18°
lun.

5°/17°
mar.

5°/18°