Gruparea islamistă armată care a atacat complexul de exploatare a gazelor naturale din In Amenas (Algeria) la ordinele lui Mokhtar Belmokhtar ameninţă să comită noi atacuri, în special împotriva Franţei, afirmă luni seara săptămânalul francez Paris-Match, citat de AFP.
Franţa "cruciaţilor şi evreilor sionişti va plăti agresiunea împotriva musulmanilor din nordul Mali; dar nu numai ea, cu şi valeţii săi", i-a declarat prin telefon unui colaborator al săptămânalului francez purtătorul de cuvânt al grupării, Joulaybib (pe numele său real Hacen Ould Khalil).
Operaţiunea de la In Amenas a fost "în proporţie de 90 la sută un succes, deoarece a putut atinge o zonă strategică protejată de 800 de soldaţi, cu doar 40 de oameni", ar fi declarat purtătorul de cuvânt.
Potrivit Algerului, în timpul luării de ostatici, 37 de străini de opt naţionalităţi diferite şi un algerian au fost ucişi de un comando format din 32 de bărbaţi, dintre care 29 au fost ucişi şi trei arestaţi.
"Sper că Franţa îşi dă seama că vor fi zeci de Mohammed Merah (ucis în martie 2012 la Toulouse de poliţia franceză după ce a omorât şapte persoane) şi de Khaled Kelkal (responsabil de atentatele de pe teritoriul francez din anii '90). Atacul din In Amenas nu este decât începutul!", a precizat Joulaybib, potrivit Paris-Match.
Purtătorul de cuvânt a sugerat, de asemenea, că gruparea sa a contactat autorităţile franceze pentru a negocia, ceea ce acestea din urmă au dezminţit. Comandoul voia oprirea ofensivei franceze din Mali împotriva islamiştilor, eliberarea lui Omar Abdel-Rahman, supranumit "şeicul orb", deţinut în Statele Unite pentru rolul său în atentatele de la World Trade Center din 1993, şi punerea în libertate a unui om de ştiinţă pakistanez, Afiaa Siddiqui, încarcerat tot în Statele Unite pentru terorism.
Potrivit lui Joulaybib, Franţa ar fi trimis autorii luăr