Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat după întâlnirea cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) de astăzi că privatizarea CFR Marfă a devenit "prioritatea numărul unu", relatează sursele de presă.
"Prioritatea numărul unu astăzi o reprezintă privatizarea CFR Marfă. Este un lucru pe care au nu mi l-aş fi dorit, am spus asta şi reprezentanţilor FMI. Nu mi l-aş fi dorit pentru că şi reprezentanţii FMI şi cei ai CE ne-au recomandat permanent să preluăm modele de succes, iar toate ţările din Europa au companii de transport marfă de stat. Din nefericire situaţia economico-financiară a companiei de transport marfă nu permite redresarea ei decât în condiţiile în care avem o infuzie de capital din partea unui investitor privat", a spus ministrul.
Declaraţia lui Relu Fenechiu vine după ce săptămâna trecută a declarat că va solicita ca CFR Marfă să nu mai fie trecută în proprietate privată.
F.A. Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat după întâlnirea cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) de astăzi că privatizarea CFR Marfă a devenit "prioritatea numărul unu", relatează sursele de presă.

F.A.