Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat marţi că vrea să asigure o creştere progresivă a bugetului educaţiei, care nici anul acesta nu va ajunge la 6%. Premierul Victor Ponta a estimat că Educaţiei i se va aloca un buget de aproximativ 4,2% în 2013.
"Promit că voi încerca ca bugetul educaţiei şi cercetării să crească într-un mod realist şi progresiv", a declarat Remus Pricopie la o conferinţă organizată de Societatea Academică din România.
Bugetul pe educaţie nu va fi "faimosul 6%", ci undeva pe la 4,2%, potrivit declaraţiilor făcute de premierul Victor Ponta într-o emisiune la postul de televiziune Antena 3.
"Încercăm să punem cheltuielile care ţin de şcoli şi grădiniţe în bugetele administraţiilor locale, pentru că acum şcolile sunt ale acestora, nu mai sunt ale Ministerului Educaţiei", a mai declarat premierul la Antena 3.
Săptămâna trecută, în urma unei întrevederi cu reprezentanţii Uniunii Naţionale a Studenţilor din România (UNSR), ministrul Cercetării Mihnea Costoiu promitea un buget care să depăşească pragul de 3% anul acesta.
"Îndrăznesc să spun că bugetul Educaţiei va fi mai mare în 2013 decât în 2012. Sunt convins că va fi peste 3% din PIB. Este primul an în care există o perspectivă reală ca bugetul executat, finalizat să fie mai mare decât cel prognozat", a spus ministrul Mihnea Costoiu.