Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asociaţia Investitorilor: BVB lucrează pe ascuns la retrogradarea pieţei RASDAQ

Publicat in Curierul, marți 22 ianuarie 2013 ·

Reprezentanţii AIPC spun că Bursa a iniţiat demersuri pe lângă CNVM pentru autorizarea pieţei Rasdaq drept sistem alternativ de tranzacţionare Ei consideră că această iniţiativă, derulată netransparent, lezează interesele investitorilor de piaţa de capital Asociaţia Investitorilor pe Piaţa de Capital (AIPC) comunică participanţilor la piaţă că Bursa de Valori Bucureşti a realizat demersuri proprii pentru calificarea şi autorizarea segmentului Rasdaq drept sistem alternativ de tranzacţionare. Acum Asociaţia dă sub formă de ştire că BVB a demarat o iniţiativă pe lângă Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) după ce la finalul săptămânii trecute aceasta fusese pusă doar sub formă de întrebare către conducerea operatorului de piaţă. Bursa venise cu un răspuns cu doar o zi mai târziu, însă formularea ambiguă din comunicatul operatorului de piaţă este considerată ca echivalent al lipsei unui răspuns de către Asociaţia Investitorilor: „Demersurile concrete ale Bursei de Valori Bucureşti nu au fost comunicate până la această dată către public şi nici către AIPC, deşi AIPC a solicitat în mod explicit Bursei de Valori Bucureşti să comunice iniţiativa sa concretă privind modificarea regimului Pieţei Rasdaq, regulile, procedurile şi alte informaţii relevante avute în vedere pentru autorizarea pieţei Rasdaq ca sistem alternativ de tranzacţionare.” Comunicatul Bursei de la sfârşitul săptămânii trecute, într-adevăr, a fost în termeni echivoci şi nu numai că nu a dat detalii concrete despre demersurile Bursei, dar nici măcar nu le-a confirmat. Totuşi, din comunicat transpare ideea că operatorul de piaţă ia act de realitatea faptului că segmentul Rasdaq de la BVB nu întruneşte caracteristicile unei pieţe reglementate în conformitate cu directiva MiFID a Uniunii Europene şi doreşte o clarificare a statutului respectivei pieţe. Astfel, Bursa încurajează emitenţii de la cota Rasd

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 3 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 16 minute
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 55 minute
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum o ora
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 3 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 5 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum o ora
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Titularizare 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă

Mediafax acum o ora
Concursul de Titularizare constă în susținerea a două probe: o inspecție specială la clasă sau a unei probe practice și, ulterior, a unei probe scrise. În sesiunea din acest an, peste 39.700 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. La ac

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum 4 ore
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Vremea

București
acum

29°
lun.

19°/36°
mar.

20°/36°
mie.

23°/37°
joi

20°/29°
Iasi
acum

24°
lun.

18°/33°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
Constanta
acum

24°
lun.

20°/33°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

22°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

17°/29°
mar.

15°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
Timisoara
acum

28°
lun.

20°/34°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°