Evoluţiile din Justiţie prefigurează parcursul României. Au trecut mai bine de câteva luni de când în sistemul judiciar s-a trecut la politica „statului pe loc”, şi câteva săptămâni de când şahul politic s-a mutat pe „tabla” Justiţiei.

În primăvara lui 2012 urmau să fie lansate proceduri pentru extinderea schemelor de personal în Justiţie şi se pregătea rectificarea pozitivă a bugetelor Justiţiei, parte a planului de acţiune pentru punerea în aplicare a noilor coduri. La 1 septembrie 2012 urma să intre în vigoare Noul Cod de procedură civilă, pas firesc, după intrarea în vigoare a Noului Cod civil în anul 2011. Aceste măsuri făceau parte dintr-o suită de paşi conveniţi între conducerile Ministerului Justiţiei, CSM, ÎCCJ şi preşedinţii Curţilor de Apel. În primăvara anului 2012, Plenul CSM luase cu o majoritate elocventă (11 voturi „pentru” şi 3 „împotrivă”) decizia de implementare a Noului Cod de procedură civilă începând cu data de 1 septembrie 2012. Între voturile „pentru” se număra şi cel al ministrului de azi, pe atunci distins membru al CSM, susţinător vocal al supremaţiei judecătorului asupra politicianului şi omului de afaceri. Premisele tehnice erau favorabile unei continuări accelerate pe drumul reformelor. După toate semnalele primite, raportul Comisiei Europene din vara anului 2012 urma firesc să fie unul pozitiv, al patrulea consecutiv, deschizându-se astfel calea discuţiilor pentru restrângerea sau chiar ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare.

Cu toate aceste premise pozitive în Justiţie, asistăm astăzi la un tablou pictat în lumini sumbre de o mână nevăzută, dar precisă … Codul de procedură civilă amânat, raportul din vară dezastruos, discordie în instanţe, blocaj în CSM, dialogul între puteri fracturat, fenomene îngrijorătoare în sistemul penitenciar (evadări repetate, sinucideri ale unor deţinuţi şi a unui gardian), instanţe