Descoperire valoroasă în domeniul numismaticii. O persoană autorizată să folosească detectorul de metale a scos la suprafaţă un tezaur de 1.471 de piese de argint care datează din perioada lui Mihai Viteazul. Piesele au fost găsite pe un teren arabil din comuna doljeană Bulzeşti, la o adâncime de 50 de centimetri, într-un sac de pânză.
Descoperirea a fost făcută pe 5 ianuraie 2013, iar în prezent monedele se află la Muzeul Olteniei pentru a fi evaluate. Specialiştii instituţiei spun că acesta este al treilea tezaur din perioada lui Mihai Viteazul, identificat pe teritoriul Olteniei, după cele de la Rast şi Vlădila, judeţul Olt. Nu s-a stabilit însă valoarea lui actuală. De asemenea, în funcţie de determinări şi de preţul total, conducerea Muzeului va stabili dacă îl va păstra. „Pentru ca aceste piese să rămână definitiv la Muzeul Olteniei, noi trebuie să plătim descoperitorului o recompensă de 30% din valoarea toală a tezaurului monetar, conform legii. Îl avem de puţine zile în cercetare şi va dura câteva luni să îl determinăm. În funcţie de rezultate, îl vom păstra sau îl vom returna Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Cultural Naţional, care ni l-a predat pe 7 ianuarie“, a precizat Florin Ridiche, directorul Muzeului.
Banii aparţineau unui mercenar
Tezaurul conţine trei tipuri de monede: aspri şi dirhemi otomani, dar şi taleri şi jumătăţi de taleri din Saxonia, Tirol, Ţările de Jos, Polonia, Lituania, Spania. Din primele evaluări, muzeografii au stabilit că este posibil ca banii să-i fi aparţinut unui mercenar. Aşa se explică şi diversitatea lor. „Probabil că acest tezaur a fost îngropat în anul 1600, ca urmare a luptelor pe care Mihai Viteazul le-a avut cu polonezii în Oltenia“, a precizat Radu Dumitrescu, coordonatorul Secţiei de istorie din cadrul Muzeului Olteniei Craiova. Cele mai multe piese sunt turceşti. „Din 1.4