Autorităţile locale vor primi acordul Guvernului ca, pe parcursul acestui an, să închirieze sau să folosească maşini în leasing operaţional, prin excepţie de la interdicţia aplicată din 2009 pentru toate instituţiile publice, cu argumentul că lipsa autoturismelor generează blocaje în activitate.
Acceptul pentru astfel de achiziţii va fi acordat de Guvern prin ordonanţă iniţiată de ministrul Administraţiei Publice, vicepremierul Liviu Dragnea.
Autorităţilor şi instituţiilor publice li s-a interzis în 2009 să achiziţioneze, să cumpere sau să preia în leasing autoturisme şi mobilier, exceptate fiind doar structurile nou-înfiinţate şi numai în primul an de funcţionare, achiziţiile pentru realizarea proiectelor finanţate din împrumuturi, fonduri externe nerambursabile, donaţii şi sponsorizări şi autoturismele cumpărate în cadrul Programului "Rabla".
Interdicţia a fost prelungită succesiv în ultimii ani.
"OU 34/2009 instituie interdicţia, pentru autorităţile administraţiei publice locale, de a achiziţiona, prelua în leasing sau închiria autoturisme. Având în vedere faptul că, din 2009 până în prezent, autorităţilor locale le-a fost opozabilă prevederea, acestea întâmpină greutăţi în desfăşurarea activităţii curente. O mare parte a activităţilor de la nivelul autorităţilor executive, precum cele din domeniul autorităţii tutelare, asistenţei sociale, patrimoniului, cadastrului, urbanismului, gospodăririi comunale, presupun deplasări pe raza unităţii administrativ teritoriale, iar lipsa autoturismelor în dotare îngreunează realizarea atribuţiilor, produce blocaje şi are impact asupra satisfacerii interesului cetăţenilor", este argumentul prezentat în ordonanţă.
În consecinţă, bazându-se pe faptul că Guvernul este abilitat să emită ordonanţe în domeniul finanţelor publice şi economiei, cu "posibilitatea de reglementare a unor măsuri financiar