Copiii îşi fac temele la lumina lumânării. Femeile spălă hainele cu mâna, mâncarea este ţinută iarna afară, iar vara gospodinele gătesc în fiecare zi pentru că nu au frigider! Nu v-am prezentat satul românesc din evul mediu, ci aşa trăiesc peste 300 dintre locuitorii din Holbav. După atâta amar de vreme petrecută în întuneric şi departe de lumea civilizată, există şansa că în acest an să beneficieze de curent electric.
Din cei puţin peste 1.300 de locuitori din Holbav, 330 stau în întuneric. În zona lor de case curentul electric nu a ajuns, pentru că societatea de electrificare nu a considerat prioritar acest proiect, pentru că investiţia era destul de mare. “Oamenii se descurcă foarte greu. Au lămpi pe gaz pentru lumină. Cei care sunt mai înstăriţi au generator, dar pe care îl folosesc mai rar, pentru că benzina e scumpă. Se descurcă foarte greu” a declarat Lucian Oprea, primar Holbav. Pentru electrificarea celor 94 de locuinţe s-au purtat de-a lungul timpului tot felul de discuţii cu diferite instituţii. Există şansa ca în acest an să înceapă proiectul în care administraţia locală şi compania Electrica să fie asociate. ”Avem un parteneriat prin care Eletrica face partea de medie tensiune şi Primăria de joasă tensiune” a precizat primarul Lucian Oprea. Primarul spune că partea financiară pe care trebuie să o asigure localitatea în acest proiect este pusă într-un cont, de mult timp.
Copiii îşi fac temele la lumina lumânării. Femeile spălă hainele cu mâna, mâncarea este ţinută iarna afară, iar vara gospodinele gătesc în fiecare zi pentru că nu au frigider! Nu v-am prezentat satul românesc din evul mediu, ci aşa trăiesc peste 300 dintre locuitorii din Holbav. După atâta amar de vreme petrecută în întuneric şi departe de lumea civilizată, există şansa că în acest an să beneficieze de curent electric.
Din cei puţin peste 1.300 de locuitori din Holbav, 330