În România, da. Asta susţine sociologul Vasile Dâncu pe blogul personal. Şi, în mare, îl cred. În România a murit până şi unul dintre instrumentele clasice de manipulare, persuasiune etc. Vasile Dâncu afirmă că „propaganda se fundează pe o doctrină și are reţete şi tehnici cunoscute încă din antichitate (repetiţia, diabolizarea adversarului, mecanismul ţapului ispăşitor, simplificarea, orchestrarea şi multe altele)” şi că „nimeni nu recunoaşte că face propagandă; de două mii de ani, orice competitor acuză duşmanul de propagandă, despre el însuşi spune că doar informează sau face PR sau diplomaţie publică”. Sociologul clujean, fost ministru al „informaţiilor publice”, susţine că astăzi „propaganda a devenit o maşină de influenţă mediatică, s-a transformat într-o maşină care răspunde intereselor unor grupuri răspândite prin partide şi unor reţele de militanţi politici care ocupă statul din patru în patru ani”. Şi că „propaganda şi-a pierdut și coerenţa din vremile trecute, fundamentul de valori și ideologiile care aduceau o viziune, cât ar fi ea de parţială, asupra lumii”. În România, propaganda a sucombat, crede V. Dâncu, şi pentru că dinamica politică „a mers spre degradarea discursului politic și spre creşterea rolului pungilor cu produse în campania electorală”. Şi pentru că azi ar fi mult mai greu de falsificat realitatea, datorită capacităţii fiecărui individ de a se informa şi de a accesa diverse surse. Printre multe altele.

Simplificând, ar fi vorba şi de propaganda „bună”, cea care ar viza promovarea statului român, a celebrelor interese naţionale, a unor valori naţionale ş.a. Să-i zicem şi „propaganda albă”, cea mai „curată” dintre propagande, şi în sensul că mesajul şi emiţătorul sunt cunoscute, asumate la vedere. Lăsând la o parte „teoriile”, se impune mesajul (propagandistic?) că avem nevoie de acest tip de promovare, propagandă, cum vreţi. Chia