Enciclopedia online Wikipedia este considerată o sursă credibilă de informare, însă cei care scriu articolele sunt în mare parte anonimi, iar printre ei se află şi câţiva glumeţi.
Wikipedia a lansat o pagină în care utilizatorii pot încărca farsele pe care le găsesc pe popularul site.
Cea mai veche informaţie falsă de pe celebra enciclopedie online este numele asasinului lui Iulius Cezar, care este trecut a fi drept Gaius Flavius Antonius. Numele inventat a rezistat timp de opt ani până a fost modificat.
Oraşul Brierfield, în apropiere de Burnley (Anglia), este cunoscut pentru "morile sale întunecate şi satanice", iar pagina susţine că localitatea a fost inspiraţia scriitorului JRR Tolkien pentru a descrie zona blestemată Mordor în "Stăpânul Inelelor".
Potrivit unei informaţii false de pe Wikipedia, Joseph Goebbels, şeful propagandei naziste, ar fi creat un grup de trombonişti în timpul celui de-al treilea Reich.
Tillery este o formaţie germană ai cărei membri au murit într-un accident aviatic în 1956. Singura problemă este că totul este o invenţie, la fel ca şi mitraliera K890. Informaţiile acestea au stat pe Wikipedia ani de zile până au fost modificate.
TOP 3 CELE MAI POPULARE ŞTIRI DE PE EVZ.RO: INTERVIU INTEGRAL: Sursa "Medicul de gardă": Fosta Securitate a acaparat piaţa medicamentelor
Ce BĂIAT era odată! ARNOLD Schwarzenegger culturist şi GOL | GALERIE FOTOCoşmar şi MIRACOL: Cea mai URÂTĂ FEMEIE DIN LUME | GALERIE FOTO
TOP 3 RECOMANDĂRILE EDITORILOR:Destrăbălare incredibilă pe banii noştri la RomgazUn fost procuror care i-a deschis dosar lui Băsescu ar putea fi Avocatul Poporului"Bombele" fiscale ale Guvernului care explodează ÎN DOAR 10 ZILE