Creşterea cu 10% a accizei la bere, care face parte din propunerile de modificare a Codului Fiscal, va duce la scumpiri şi, implicit, la scăderea consumului, atrag atenţia reprezentanţii asociaţiei Berarii României.
Potrivit unui proiect de modificare a Codului Fiscal, acciza la bere va creşte de la 1 aprilie de la 0,748 euro/hl/1 grad Plato la 0,8228 euro şi de la 0,43 euro la 0,473 euro în cazul producătorilor independenţi cu o capacitate de producţie anuală ce nu depăşeşte 200.000 de hectolitri.
Potrivit reprezentanţilor berarilor, într-un mediu economic încă afectat de criză, măsura anunţată de Ministerul de Finanţe nu face altceva decât să lase mai puţină bere pe mesele românilor, în condiţiile în care puterea de cumpărare este în continuă scădere. Noul nivel de acciză ar situa România deasupra nivelului de taxare din ţări precum Germania sau Bulgaria.
"Creşterea accizei la bere, fie doar şi cu 10%, este o măsură care nu îşi va atinge scopul. Impactul său va fi unul negativ la nivelul veniturilor colectate la bugetul de stat, acestea scăzând ca urmare a contracţiei pieţei cauzată chiar de această creştere de acciză. Mai mult, privind lucrurile în ansamblu, afectele negative vor fi fără îndoială resimţite şi de principalul nostru furnizor de materii prime, sectorul agricol", a declarat într-un comunicat Constantin Bratu, directorul general al asociaţia Berarii României.
El a spus că taxele colectate pentru bugetul de stat reprezintă aproximativ 45% din preţul unei beri. Orice taxare suplimentară înseamnă o creştere a acestui nivel şi, ca şi în cazul altor produse accizabile, va face berea mai puţin accesibilă.
Berarii României consideră necesară reducerea evaziunii fiscale, care poate aduce venituri suplimentare şi substanţiale la bugetul de stat, şi susţin că experienţele anterioare au dovedit că polit