Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Folosirea aspirinei pentru perioade prea mari de timp ar putea duce la orbire

Publicat in CityNews Alba, marți 22 ianuarie 2013 ·

Persoanele care suferă de afecţiuni cardiace sau care consumă aspirină în mod regulat, timp de mai mulţi ani, sunt mult mai predispuse să dezvolte o formă de orbire, potrivit unui studiu publicat de revista JAMA Internal Medicine şi citat de bbc.co.uk. Studiul, la care au participat 2.389 de persoane, a demonstrat că, prin folosirea îndelungată a aspirinei, se pot produce leziuni ale retinei, ajungându-se ca, în cele din urmă, vederea pacientului să fie obstrucţionată.

Printre factorii de risc care duc la orbirea parţială sau temporară se află vârsta, fumatul şi ereditatea. În ceea ce priveşte aspirina, este bine ştiut că aceasta poate promova hemoragii interne şi acesta este motivul pentru care cercetătorii consideră că "ar trebui luată în calcul şi varianta că aspirina poate determina afectarea vederii".

La finalul studiului, care a durat 15 ani, cercetătorii au constatat că 9,3% dintre pacienţii care au luat aspirină cel puţin o dată pe săptămână au dezvoltat degenerare maculară (AMD), comparativ cu numai 3,7% dintre pacienţii cărora nu le-a fost administrat acest medicament. Măsurătorile au fost făcute la intervale de cinci, 10 şi 15 ani.

Cu toate acestea, specialiştii spun că dovezile nu sunt suficient de puternice pentru a limita consumul de aspirină, în condiţiile în care s-a dovedit că prin administrarea medicamentului în doze moderate poate fi redus riscul de atac cerebral sau infarct la pacienţii cu afecţiuni cardiovasculare. Mai mult decât atât, studiile au arătat că folosirea aspirinei ar putea preveni cancerul.

AMD este cauzată de dezvoltarea vaselor de sânge în locuri neadecvate, ceea ce poate duce la inflamare şi sângerare şi poate afecta retina. Acest proces poate avea loc foarte repede, astfel că vederea poate fi afectată definitiv în doar câteva zile.

"Pentru pacienţii cu afecţiuni cardiovasculare, riscurile la care se supun

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump cere Curţii Supreme să amâne legea care ar interzice TikTok-ul în SUA

Mediafax acum 42 minute
Echipa juridică a lui Donald Trump a cerut Curţii Supreme să acorde administraţiei viitoare timpul necesar „pentru a urmări o rezoluţie politică”. Legea ar urma să interzică aplicaţia TikTok în SUA în cazul în care până în luna ianuarie 2025 nu va f

România va cere Comisiei Europene amânarea cu până la 3 ani a închiderii termocentralelor pe lignit şi a carierelor miniere ale Complexului Energetic Oltenia

News.ro acum 2 ore
România va cere Comisiei Europene amânarea închiderii termocentralelor pe lignit ale Complexului Energetic Oltenia (CEO) şi a carierelor miniere care le alimentează cu până la 3 ani faţă de deadline-ul din prezent, prevăzut de planul de restructurar

Horoscop pentru sâmbătă, 28 decembrie 2024. Se recomandă prudență la cheltuieli pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 26 minute
Berbec Finalul acestei saptamani este potrivit activitatilor culturale. Poate si pentru ca este sezonul sărbătorilor de iarna, sarbatori incarcate de sentimentul uniunii cu divinul. Dorința ta de a-ti rafina sufletul va fi la cote înalte si se va

Prăbuşirea avionului Azerbaidjan Airlines în Kazahstan - Reuters - Supravieţuitorii spun că au auzit bubuituri înainte ca avionul să se prăbuşească

News.ro acum 2 ore
Doi pasageri şi un membru al echipajului avionului Azerbaidjan Airlines care s-a prăbuşit în Kazahstan au declarat pentru Reuters că au auzit cel puţin o bubuitură puternică în timp ce avionul se apropia de destinaţia sa iniţială, Groznîi, în sudul

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 9 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Benzina și motorina se scumpesc de la 1 ianuarie. Cât vom plăti în plus pentru un plin

Botosani News acum 51 minute
Benzina și motorina se scumpesc de la 1 ianuarie. Prețul benzinei se va majora cu 17 bani pe litru, iar al motorinei cu 16 bani. Scumpirile vin după ce acciza la carburanţi a crescut cu puțin peste 6%. Primele scumpiri din 2025 vor fi resimțite chia

Crin Antonescu, recunoaște că l-a propus Kelemen Hunor: Voi câștiga alegerile prezidențiale

NapocaNews acum 9 ore
Are experienta la poker. Legea anti-legionara l-a propulsat. Candidatul comun al PSD, PNL și UDMR la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, a declarat că are calitățile necesare pentru a fi președinte și că va fi un lider necesar și potrivit Român

Momentul în care jandarmii îl dezarmează pe un bărbat agresiv, care amenința trecătorii cu un cuțit pe stradă, în Râmnicu Vâlcea VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Un bărbat agresiv, care îi ameninţa pe trecători cu un cuţit şi cu o şurubelniţă, a fost dezarmat, înainte de produce o tragedie, de jandarmii vâlceni vineri, 27 decembrie. Individul a fost dus la spital, pentru a fi evaluat din punct de vedere medi

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 11 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 6 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

1°/8°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-5°
sâm.

-5°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°