Premierul Victor Ponta a vorbit marţi despre pașii care vor fi urmați în vederea revizuirii Constituției. Ponta a declarat, că trebuie completată Comisia parlamentară de revizuire a Constituţiei şi până în 5 mai trebuie făcut un raport, iar până la sfârşitul sesiunii parlamentare textul privind Legea fundamentală să fie trecut prin Senat şi Camera Deputaţilor.
Întrebat dacă există un termen limită pentru revizuirea Constituţiei, primul-ministrul Victor Ponta a declarat: "Acum, la începutul sesiunii ordinare a Parlamentului, trebuie, în primul rând, să completăm Comisia de modificare a Constituţiei. Mi se pare chiar preşedintele Comisiei, domnul Buda, nici n-a mai fost ales parlamentar, deci trebuie s-o completăm. Facem un forum constituţional format din oameni din afara Parlamentului, experţi, societate civilă, instituţii publice, care, până la 5 mai, până de Paşte, trebuie să facă un raport pentru Comisia parlamentară, după care - eu cred că nu este prea ambiţios - să ne propunem ca până la sfârşitul sesiunii parlamentare să avem textul revizuirii trecut prin Senat şi prin Camera Deputaţilor". Noua Constituție are în vedere, printre altele, clarificarea atribuțiilor președintelui, împărțirea României în opt regiuni, fără a fi desființate județele, stabilirea clară a celui care merge la Consiliul European, în funcție de tematică, premierul sau președintele, schimbări în ce privește statutul procurorilor, în sensul în care aceștia să nu mai fie subordonați ierarhic, ci independenți, ca și judecătorii.
Premierul Victor Ponta a vorbit marţi despre pașii care vor fi urmați în vederea revizuirii Constituției. Ponta a declarat, că trebuie completată Comisia parlamentară de revizuire a Constituţiei şi până în 5 mai trebuie făcut un raport, iar până la sfârşitul sesiunii parlamentare textul privind Legea fundamentală să fie trecut prin Senat şi Camera