Europarlamentarul PDL Cristian Preda a dat startul unor consultări privind oportunitatea formării unui nou partid de dreapta, care să se adreseze celor care lucrează în mediul privat şi celor cu „educaţie înaltă” Sursa: CODRIN PRISECARU
Nemulţumiţii de drumul pe care a apucat-o PDL iau în calcul varianta constituirii unei noi formaţiuni politice. Eurodeputatul PDL Cristian Preda a vorbit pe blog despre necesitatea unui partid cu ambiţie electorală „de 5%-7%”, care să se adreseze românilor ce lucrează în mediul privat şi celor „cu educaţie înaltă” care activează în importante posturi din administraţia publică. „Nereprezentaţii pomeniţi aici se auto-plasează în clasa medie şi sunt în aşteptare. Le va răspunde cineva? Vreunul dintre partidele consacrate, care se va trezi din adormire? Un partid nou? Ce credeţi?”, şi-a întrebat Preda cititorii.
Într-un astfel de proiect, alături de Preda, s-ar putea angaja şi Monica Macovei, cei doi fiind ameninţaţi voalat de Vasile Blaga că riscă să nu se regăsească pe listele pentru europarlamentare. Din grupul nemulţumiţilor face parte şi Sever Voinescu, iar unele surse democrat-liberale spun că şi Theodor Paleologu ar putea fi cooptat. Sever Voinescu se întreabă pe Facebook dacă mai este membru PDL
O altă variantă ar fi ca democrat- liberalii să se alăture partidului condus de Mihai Răzvan Ungureanu, pe care să-l rebranduiască. Problema ar fi că toţi cei ce ar urma să fie implicaţi sunt firi orgolioase şi nu ar rezulta decât „un balaur cu şapte capete”.
Blaga vrea lămuriri
Blaga şi-a propus să aibă întâlniri cu Preda şi Voinescu pentru a vedea dacă PDL mai poate continua colaborarea cu aceştia sau dacă se pot despărţi amiabil. Preda a fost invitat şi duminica trecută la o discuţie în Modrogan, însă era plecat din ţară. Blaga s-a arătat sceptic că ar un nou partid de dreapta ar putea obţine 5%-7%. Liderul PDL