Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eroi români pe Frontul de la Stalingrad

Publicat in Adevarul, marți 22 ianuarie 2013 ·

Dramatismul luptelor purtate de Armata Română pe frontul de la Stalingrad a scos în evidenţă caracterul soldaţilor şi ofiţerilor care au luptat în condiţii deosebit de grele, în faţa unui adversar mult superior atât numeric, cât şi ca dotare. Dintre militari, o parte au fugit din calea valului nimicitor lansat de Armata Roşie, dar cei mai mulţi au ales să lupte chiar şi atunci când, încercuiţi fiind şi fără muniţie, soarta le părea pecetluită. În volumul Eroi români pe frontul de răsărit (1941-1944), Alesandru Duţu şi Florica Dobre adună poveştile militarilor români care s-au evidenţiat în lupta contra sovieticilor. Dintre numeroasele fapte de arme am selectat uimitorul destin al generalului de brigadă Ioan Alecu Sion, care şi-a dat viaţa pe frontul de la Stalingrad, încercând să oprească contraofensiva Armatei Roşii şi apoi să îşi scoată soldaţii din încercuire. „În august 1942, generalului Sion i s-a încredinţat comanda Diviziei 15 Infanterie, care se acoperise de glorie în 1941 în luptele de la Prut, Lăpuşna, Căuşani, Grigoriopol, Hut-Timuş sau Şibka meritându-şi pe deplin numele de «Divizia de oţel» a ţării. La 18 noiembrie 1942, în preziua declanşării ofensivei sovietice de la Cotul Donului, divizia avea un efectiv de 433 ofiţeri, 391 subofiţeri şi 13.586 soldaţi şi se afla în rezerva Armatei a 3-a, în spatele diviziilor 5 şi 6 infanterie, la Gromki. La 19 noiembrie, la orele 9,45, Divizia 15 Infanterie a fost pusă la dispoziţia Corpului 4 armată cu misiunea de a bara direcţia Gromki-Ivanovski. Inamicul a ajuns în faţa diviziei la orele 10. (...) Click aici pentru restul materialului

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 27 minute
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Procurorul special Jack Smith renunţă la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump înainte de învestirea preşedintelui ales

News.ro acum 20 minute
Procurorii au renunţat luni la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump, două dosare judiciare separate, înclinându-se în faţa realităţii că acestea nu vor fi finalizate sau nu vor continua înainte ca Trump să revină la Casa Albă

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Trei pârtii vor fi deschise, joi, la Sinaia

G4Media acum 2 ore
Trei pârtii de dificultate medie vor fi deschise joi, 28 noiembrie, în golul alpin la Sinaia, fiind pentru prima dată în ultimii şase ani când în această staţiune se poate schia la finalul lunii noiembrie, transmite Agerpres. Directorul Transport Ur

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 8 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 8 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Autorităţile din Germania întocmesc o listă de buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum 2 ore
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

Marius Tucă Show, RECORDURI de audiență în cele peste 14 ore de LIVE din noaptea „de infarct” a numărătorii voturilor la prezidențiale

Cancan acum 3 ore
Ediția specială de duminică, 24 noiembrie a emisiunii Marius Tucă Show a atins noi recorduri de audiență în cele 14 ore de live non-stop pe Youtube și peste 13 ore de live pe TikTok. Marius Tucă și invitații său au fost alături de români în noaptea

Kazahstanul vrea să-și exporte petrolul ocolind Rusia. Ruta alternativă luată în calcul

HotNews acum 2 ore
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste 80% a fluxurilor pe care le trimite în prezent via Rus

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/6°
joi

5°/10°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/6°
mar.

-1°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

4°/6°
joi

3°/8°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/8°
joi

6°/12°