-AA+A

Până la urmă, ce să mai spui despre România, despre a cărei existenţă s-au afirmat multe. E.M. Cioran se vrea mesianic, dar nu greşeşte deloc atunci când ceartă România. Aici discuţia se întinde asupra culturilor europene mari şi culturilor europene mici. Vedem în „Schimbarea la faţă a Românei”:

„Oricât ar vrea orgoliul şi furia mea să integreze România cât de puţin în acest joc de forţe, trecutul şi prezentul o exclud şi va trebui să ne-o reveleze altcum pentru a nu fi osândiţi la periferie, pe care n-o accept, care e dureroasă şi sfâşietoare. Avem toate elementele care sunt admisibile ca trepte, dar revoltătoare ca permanenţe”.

„Ceea ce îmi pare o evidenţă este că nu pot să accept o Românie mediocră, domoală, resemnată, înţelegătoare. Şi nu este destul a crede că refacerea morală şi materială ar însemna un progres efectiv. O Românie cinstită şi ordonată nu înseamnă absolut nimic, dacă dincolo de confortul moral şi material nu se elaborează frenetic o expansiune a atâtor forţe ascunse, pe care nu avem dreptul să le bănuim. (...) România e geografie, nu e istorie. Înţelege cineva acest tragic? O ţară are valoare numai când devine o problemă pentru alţii, când numele ei înseamnă o atitudine. Cu toţii ştim ce înseamnă Franţa, Anglia, Italia, Rusia şi Germania, dar nu ştim niciunul ce înseamnă România. Nu ştim ce este România, dar ştim perfect ce nu este”.

România nu trebuie să fie doar o ţară de dor. România nu poate fi şi rămâne o ţară formată în majoritate din ţărani. Aparent aşa este. Munca pământului este foarte importantă, dar cultura populară nu mai poate fi temelia ţării, cum se consideră de zeci de ani. România, poporul român are nevoie de o educaţie temeinică. Fără temeinicie în domeniul educaţional, România este spulberată.

În impetuozitatea sa, E.M. Cioran afirmă că România, gândul la România, i-au albit nopţile.

@N_