În perioada 10-20.01.2013, pe raza municipiilor Alba Iulia, Sebeș și Aiud și pe tronsoane de drum DN 1, DN 7 și DN 74, poliţiştii rutieri din Alba, împreună cu reprezentanţii ai Registrului Auto Român – Agenția Alba, au desfăşurat o acţiune ce a avut drept scop prevenirea accidentelor rutiere datorate defecțiunilor tehnice ale autovehiculelor.
În cadrul acestei acţiuni au fost verificate 208 autovehicule, iar pentru defecţiuni tehnice constatate au fost aplicate 46 de sancţiuni contravenţionale, din care una pentru lipsa cauciucurilor de iarnă.
Pentru alte nereguli constatate cu ocazia acestei acţiuni, au fost aplicate 129 de sancţiuni contravenţionale, din care 18 unor conducători auto care conduceau autovehicule înmatriculate în alte state.
Valoarea totală a amenzilor aplicate este de 27.560 lei.
Totodată au fost reţinute 26 de certificate de înmatriculare, din care 19 pentru defecţiuni tehnice constatate şi 7 pentru lipsa inspecţiei tehnice periodice şi au fost reţinute, în vederea suspendării 6 permise de conducere.
În cadrul acestei acţiuni au fost constatate şi două infracţiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică, peste limita legală.
Sorin Poparadu
În perioada 10-20.01.2013, pe raza municipiilor Alba Iulia, Sebeș și Aiud și pe tronsoane de drum DN 1, DN 7 și DN 74, poliţiştii rutieri din Alba, împreună cu reprezentanţii ai Registrului Auto Român – Agenția Alba, au desfăşurat o acţiune ce a avut drept scop prevenirea accidentelor rutiere datorate defecțiunilor tehnice ale autovehiculelor.
În cadrul acestei acţiuni au fost verificate 208 autovehicule, iar pentru defecţiuni tehnice constatate au fost aplicate 46 de sancţiuni contravenţionale, din care una pentru lipsa cauciucurilor de iarnă.
Pentru alte nereguli constatate cu ocazia a