De la 1 ianuarie 2013, a intrat în vigoare obligativitatea utilizării rețetei electronice pentru prescrierea în regim compensat sau gratuit
Societatea Medicilor de Familie (SMF) Timiş şi Patronatului Medicilor de Familie (PMF) Timiş au informat că este interzisă solicitărea unor pacienţi de a transcrie pe reţete compensate sau reţete gratuite tratamentul primit pe reţete simple sau doar menţionat în biletul de externare din spital, precum și de a elibera certificate de incapacitate temporară de muncă (concedii medicale) pentru pacienții consultați la camera de gardă a spitalelor.
„Aceste fapte contravin prevederilor menţionate în actele normative în vigoare, referitoare la eliberarea reţetelor compensate şi gratuite numai ca urmare a actului medical propriu, şi interzicerea transcrierii actelor medicale rezultate în urma consultului altui medic. De asemenea, aceste fapte contravin şi Codului de Deontologie Medicală al Colegiului Medicilor din România, privind finalizarea actului medical propriu, prin eliberarea unui document care încheie consultația (scrisoare medicală, rețetă, formular de concediu). Amintim că, indiferent de locul și modul în care a fost consultat pacientul în cadrul spitalului (internare continuă, internare ambulatorie, consultație în ambulatoriul de specialitate, control, consultație la camera de gardă), în cazul în care a fost recomandat un tratament medicamentos, medicul din spital are obligația să prescrie acest tratament în regim compensat sau gratuit, folosind doar formularele aprobate de CNAS în acest sens”, susţin SMF Timiş şi PMF Timiş.
Începând cu 1 ianuarie 2013, a intrat în vigoare obligativitatea utilizării rețetei electronice pentru prescrierea în regim compensat sau gratuit, nemaifiind astfel necesară utilizarea formularelor tipizate autocopiante în trei exemplare (alb, roșu, verde). De asemenea, pacie