Dacă ar fi să acord un premiu pentru modestie şi loialitate, l-aş acorda drumarilor noştrii. Nu celor ce s-au îmbogăţit fraudulos construind peste noapte autostrade de hârtie, ci amărâţilor îmbrăcaţi cu veste reflectorizante portocalii ce robotesc zi şi noapte de-a lungul şarpelui numit DN7. Un şarpe ce a început să năpârlească schimbându-şi pielea şi… culoarea politică, pentru că la putere nu mai sunt grangurii de altădată.
Prin 2008, atunci când l-au asfaltat, ne-au chinuit în trafic de parcă eram Cristos pe drumul plângerii, nicidecum nişte şoferi amărăşteni. În dulcele stil clasico-mioritic am înghiţit în sec sperând că va fi mai bine, dar nici vorbă să fie aşa. O vară întreagă am circulat pe el fără să fie marcat, motiv din care accidentele s-au ţinut lanţ, dar asta nu a interesat pe nimeni. Aradul stătea bine-n sondaje, iar cei care plecau afară să-şi rupă spinarea în plantaţii spaniole nu se oboseau să meargă la vot. Apoi veni toamna alegerilor, iar apoi iarna vrajbei noastre, orbiţi de majoritate fiecare îşi bănuia confratele că ar fi votat ,,strâmb”. Atâta ură nici la alegerile din 2012 nu am văzut. Cum trecu promoroaca ne-am pomenit cu cratere ce aduceau a peisaj selenar. Obişnuiţi să fim plătiţi pe Lună, nu pe Pământ, am tăcut şi n-am comentat la beteşugurile drumului care ne distruge în fiecare zi maşinile. Ridicam din umeri şi lansam câte-o sudalmă la adresa titularului lucrării de reabilitare, care între timp începuse să fie lăudat la teve pentru propietăţi ce aduceau cu cele ale majaharahilor indieni ori maşinile de playboy.
Azi starea DN 7 nu mai interesează pe nimeni. Din păcate nu există indicatoare pentru ,,Drum Bombardat” sau ,,Drum asfaltat prin fraudarea banilor publici“; pentru că acesta este tristul motiv pentru care DN7 a ajuns o epavă înainte de termen. Iar starea lui este în grija nobililor noştri drumari care au ajuns
