Un tânăr din comuna Putna s-a ales cu dosar penal după ce s-a tăiat singur la mână cu un cuţit.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, fapta s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, la un bar de pe raza localităţii.
Nicolae T., în vârstă de 34 de ani, s-a tăiat cu un cuţit cu lama de 8-10 centimetri.
Motivul pentru care poliţiştii i-au întocmit dosar penal este acela că respectivul a purtat cuţitul într-un loc public, unde de altfel s-a şi tăiat.
Nicolae T. a fost dus la spital, unde medicul de gardă a confirmat leziunea provocată prin tăiere, ce necesită pentru vindecare opt zile de îngrijiri medicale.
„S-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de port fără drept al cuţitului în locurile în care s-ar primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Suceava.