La doar 22 de ani a fost unul din finaliştii concursului „Covermodel” , organizat de cel mai mare brand de reviste pentru bărbați, Men’s Health, unde au “urcat” de-a lungul vremii cei mai arătoși bărbați din lume. În urma unui concurs organizat de publicația glossy, clujeanul Mihai Cozma a reușit să ajungă printre cei șase finaliști, din care unul era ales pentru a poza pe coperta numărului de ianuarie a Men’s Health România.
Totul a avut loc din întâmplare, atunci când Mihai se afla în București, acasă la un prieten de-al său, unde, din plictiseală, i-a căzut în mână revista cu pricina.
“Cunosc revistele pentru bărbați, le citesc de multe ori, iar când am văzut detalii despre concursul „Covermodel” am spus că aceasta ar putea fi șansa mea. Prietenul meu, căruia i-am spus pe loc ce-am hotărât a fost de acord să încerc și așa s-a-ntâmplat”, povestește tânărul clujean începutul aventurii.
Aceasta, însă, n-a fost singura dată când Mihai s-a gândit să cocheteze cu modelingul, el având o întreagă poveste despre încercările nereușite de a ajunge în lumea modei. “Am mai încercat să devin model, dar toată lumea mă dădea afară pentru că întotdeauna mergeam la ședințele foto cu ochii vineți, din pricina loviturilor de la antrenament”, continuă Mihai.
Și aici intervine motivul ochilor vineți: rugbiul, sport pe care-l practică de la 16 ani, prin care a fost recunoscut pe plan mondial și care l-a ajutat să aibă pregătirea fizică pe care o are.
Rugbistul Mihai Cozma se poate lăuda că, deși a început sportul de performanță târziu, a reușit ca în scrut timp efortul să-i fie recunoscut. La doar un an de la înscrierea în echipa de juniori, a fost chemat la naționala sub 18 ani, dar, din probleme personale, nu a putut să dea curs invitației. Mihai povestește cu drag despre “sportul bărbătesc în care nu mărimea contează, ci inteligența”.
La 19 ani, tânărul