Valentin Şoneriu, unul dintre noii secretari de stat ai Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), are 31 de ani şi provine dintr-o familie a cărei avere este estimată la circa 24 de milioane de euro. El ajuns pe scena politică prin filiera PNL Braşov unde, din 2005 şi până în prezent, a deţinut funcţia de vicepreşedinte.
La vârsta de 23 de ani, Şoneriu a preluat afacerea părinţilor, devenind directorul general al CarmOlimp, o companie care care se ocupă atât cu producţia de mezeluri, de lactate, de ouă şi de prăjituri, cât şi de retailul alimentar. El a renunţat însă la funcţiile de conducere pe care le avea în cadrul a trei firme în favoarea noii sale poziţii din MADR.
"Am renunţat la orice funcţie din firme. Nu am renunţat la acţiuni, nu cred că este ilegal să deţii acţiuni. Pot să le şi dau. Sincer, nu m-am gândit că pot fi acuzat de vreo rea intenţie. Cu siguranţă, cât voi fi la minister nu voi reprezienta firmele, nu voi căuta soluţii pentru firmele noastre", după cum a explicat secretarul de stat într-un interviu acordat gândul.
FOTO: Business Magazin
CarmOlimp avea în 2011, potrivit datelor Ministerului Finanţelor Publice, o cifră de afaceri netă de circa 21,6 milioane de euro. Acum, după cum a declarat Şoneriu pentru gândul, compania are o cifră de afaceri de 30 de milioane de euro şi este alcătuită dintr-un abator, dintr-o fabrică de lactate şi dintr-o reţea cu 100 de magazine şi supermarketuri. Tot în 2011, compania înregistra un profitul net de 162.127 euro şi venituri totale de 24,3 milioane de euro.
În total, CarmOlimp deţine la ora actuală peste 4.000 de hectare de teren agricol, 25.000 de porci, 2.600 de vaci şi 150.000 de păsări.
FOTO: Business Magazin
Circa 1.000 de hectare de teren sunt destinate exclusiv culturilor de grâu şi de porumb pentru consumul la fermele de anim