Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Final amânat în dosarul fermierilor din Alba care trebuie să retureze subvenţii de 6 milioane lei la APIA. Înalta Curte de Casaţie a decis rejudecarea procesului

Publicat in Adevarul, marți 22 ianuarie 2013 ·

Aproape 600 de fermieri din Alba aflaţi în pericol să restituie subvenţiile primite prin intermediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură au primit o “gură de oxigen” după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis rejudecarea procesului dintre Centrul Judeţean APIA şi Curtea de Conturi. Sentinţa definitivă a fost pronunţată vineri, 18 ianuarie 2013.

Un control al Curţii de Conturi a descoperit nereguli la plata subvenţiei fermierilor care deţin în proprietate animale. 560 de persoane aveau la momentul plăţii subvenţiei datorii la stat şi, potrivit legislaţiei în domeniu, nu ar fi avut dreptul să primească banii. Fermierii au depus la Centrul Judeţean APIA o declaraţie pe propria răspundere prin care şi-au asumat faptul că nu aveau datorii.

Suma totală pe care fermerii ar trebui să o returneze se ridică la aproximativ 6 milioane de lei (1,36 milioane de euro). Centrul Judeţean APIA Alba a contestat raportul Curţii de Conturi în justiţie. Procesul a fost pierdut la Curtea de Apel Alba Iulia, dar, în recurs, la ÎCCJ, s-a obţinut rejudecarea cauzei.

“Admite recursul declarat de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Alba împotriva Sentinţei nr. 364 din 29 noiembrie 2011 a Curtii de Apel Alba Iulia – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal. Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Alba – S.C.A.F. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 18 ianuarie 2013”, se afirmă în minuta sentinţei de la Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie.

Cu alte cuvinte procesul va fi reluat de la “zero” în condiţiile în care Curtea de Apel nu a fost competent să judece cauza pe fond. Recordul privind suma care au urma să fie recuperată este deţinut de un fermier din zona Blaj, cu o subvenţie totală de 400.000 de lei. Există, însă, şi situaţii la limită, cum

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 2 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Producția de energie solară este la un nivel record și nu există pericol de blackout, spune Ministrul Energiei

Mediafax acum 31 minute
Vremea caniculară vinare și aspecte pozitive, economic. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan a declarat într-o intervenție la Digi 24 că producția din sursă solară este la un nivel record. „Din punct de vedere al dinamicii, modul în care este compusă pro

Grindeanu, despre indemnizaţiile mărite ale membrilor CA Tarom: Depăşeşte limita bunului simţ

BusinessMagazin acum 31 minute
Fostul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, spune că nu este semnătura sa pe documentul privind majorarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie (CA) Tarom şi crede că această modificare, care nu este încă în plată, „depăşeş

Moment suprinzător la moțiunea contra Ursulei von der Leyen: AUR, ironizat în Parlamentul European de vicepreședintele Giorgiei Meloni. „Din păcate, unora le place să piardă, atât acasă, cât şi aici” / A fost anchetat pentru construcții ilegale pe plajă și apoi absolvit

HotNews acum 2 ore
Când s-a dezbătut moțiunea de cenzură de luni, eurodeputatul italian Nicola Procaccini nu s-a limitat la a spune că nu e de acord cu acțiunea lansată de Gheorghe Piperea, eurodeputat AUR, dar i-a ironizat pe cei din echipa lui Simion. Nicola Procacc

Curtea de Apel din Paris se pronunţă miercuri cu privire la mandatul de arestare ce îl vizează pe Prinţul Paul al României

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Curtea de Apel din Paris se pronunţă miercuri asupra unui nou mandat de arestare emis de Bucureşti pe numele Prinţului Paul de România pentru executarea unei pedepse cu închisoarea pentru trafic de i

Definitivat 2025 Peste 9.500 de candidați susțin proba scrisă azi

Ziua Constanta acum 5 ore
Marți, 8 iulie 2025, va avea loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025). Potrivit Ministerului Educației, la această probă, care se va desfășura în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare j

Trump, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de Netanyahu. Ce spune despre un armistițiu în Fâșia Gaza

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump s-a declarat luni, în cursul unui dineu la Casa Albă în prezența premierului israelian Benjamin Netanyahu, convins că mișcarea islamistă Hamas este pregătită să accepte un armistițiu în Fâșia Gaza, comentează AFP.

ACCIDENT grav pe șoseaua de centură a Capitalei. Șoferul uneia dintre mașinile implicate a murit

Gandul acum 2 ore
Accident grav pe șoseaua de centură a Capitalei. O persoană și-a pierdut viața, în urma unui accident între un autoturism și un camion. Accidentul s-a produs marți dimineață, pe șoseaua de centură a Capitalei, în zona localității Mogoșoaia, din jude

Angajații de la Casele de Pensii și MIPE protestează în fața instituțiilor, nemulțumiți de tăierea veniturilor

HotNews acum 4 ore
O nouă zi de proteste în sectorul bugetar. Salariații de la Casele de Pensii din țară reclamă condițiile grele de lucru și tăierea sporurilor. Și angajații din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene vor organiza o manifestație în fața inst

Tensiuni în Coaliție. Sorin Grindeanu, critici pentru pachetul de măsuri fiscale. „Treaba cu jocurile de noroc mi se pare un pic dubioasă”

HotNews acum o ora
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a criticat unele prevederi din pachetul de măsuri fiscale aprobat de Guvern şi pentru care Executivul şi-a asumat luni răspunderea în faţa Paralmentului. Potrivit preşedintelui Camerei Deputaţilor, partenerii de coaliţi

Vremea

București
acum

34°
mar.

21°/36°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

34°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

32°
mar.

17°/33°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

33°
mar.

12°/33°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°