Campania iniţiată de Primăria Slatina în rândul locuitorilor municipiului pentru a identifica noi proiecte care să ducă la dezvoltarea şi înfrumuseţarea oraşului a luat final. Astăzi au fost anunţate ideile ce au reţinut atenţia diriguitorilor urbei, iar proprietarii proiectelor au fost răsplătiţi cu premii în bani. Aproximativ 500 de slătineni şi-au trimis ideile în locurile indicate de regulamentul campaniei.
Anunţarea idelor ce au atras atenţia reprezentanţilor primăriei din Slatina a avut loc la fostul cinematograf „Alutus”, în prezent Centrul Cultural „Eugen Ionescu”. Aproximativ 80 de locuitori ai urbei au ţinut să fie prezenţi la moment, majoritatea semnatari au unora dintre propunerile participante la concurs, care a însumat premii în valoare totală de 4.400 lei. Gazde au fost Minel Prina, primar interimar, Mihaela Stana – viceprimar, şi Cristian Croitoru, noul administrator public al oraşului.
Câştigătorii categorie “Pe roţi spre Slatina, casa noastră” (destinat în special taximetriştilor):
Locul I: Marian Şovărel – 1.000 lei, proiectul premiat: instalarea de semafoare cu buton;
Locul II: Adrian Mereş – 700 lei; proiect premiat: piste de biciclişti;
Locul III: Ion Tănasie – 500 lei; proiect premiat: montarea de telefoane de urgenţă în staţiile de transport.
Câştigătorii concursului “Slatina, casa noastră” (proiecte ale tuturor cetăţenilor):
Locul I: Elena Neascu – 1.000 lei, proiect premiat: construirea unui centru pentru victimele violenţei în familie;
Locul II: Romulus Prioteasa – 700 lei, proiect premiat: amenajarea unei benzi de circulaţie spre dreapta la intersecţia străzii Vederii cu bulevardul Nicolae Titulescu;
Locul III: Ştefan Comănescu – 500 lei, proiect premiat: amenajarea de spaţii verzi pe acoperişurile blocurilor.
De menţionat că cel din urmă premiant - Ştefan Comănescu, elev în clasa