Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ATAC la clawback. Lobby la FMI pentru anularea taxei pe medicamente „fără număr”

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 22 ianuarie 2013 ·

Clawback-ul, singura cale de control al cheltuielilor cu medicamentele compensate, nu e dorit de producători. Aceştia s-au plâns că statul alocă prea puţini bani, obligându-i pe ei să acopere deficitul. Sursa: EVZ

Nicio misiune FMI fără contestarea taxei clawback, pare să fie deviza producătorilor de medicamente. Lista reclamaţiilor invocate, ieri, este lungă, însă ceea ce îi nemulţumeşte cel mai tare e faptul că autorităţile alocă pentru medicamente o sumă mult sub consumul real, obligându-i să finanţeze deficitul. Eliminarea unei astfel de taxe, care există peste tot în lume, ar destabiliza grav bugetul şi ne-ar întoarce cu cinci ani în urmă, când consumul de medicamente a fost lăsat la liber şi datoriile au început să crească fulminant. Cât timp bugetul e sub control, FMI-ul preferă să nu se amestece în jocurile interne şi să rămână neutru.

Mai mulţi bani pentru pastile

După ce în 2008 a fost scos plafonul la farmacii, taxa clawback a rămas singurul instrument de control al datoriilor. În prezent, cam o cincime din tot ceea ce se vinde peste bugetul alocat de Casa de Asigurări se impută producătorilor. Dacă în primele trei trimestre ale anului trecut, valoarea acesteia era de 33%, din ultimul trimestru, „birul” a fost redus la 20%. Cu toate acestea, plătitorii susţin că taxa tot nu e corectă. „În 2012, statul a alocat pentru medicamente 5,6 miliarde de lei, deşi în anul precedent consumul fusese de 6,8 miliarde. Cu 1,6 miliarde mai puţin decât consumul real”, susţine Dragoş Damian, preşedintele Asociaţiei de Medicamente Generice. INTERVIU INTEGRAL: Sursa "Medicul de gardă": Fosta Securitate a acaparat piaţa medicamentelor

Cum introducerea unor plafoane la farmacii le-ar afecta profitul, soluţia care le-ar conveni cel mai mult producătorilor ar fi ca autorităţile să aloce pentru medicamente o sumă care să acopere în mare parte consumul, indifere

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Inteligenţa artificială, folosită cu succes în lupta contra virusurilor periculoase transmise de la animale

News.ro acum 56 minute
Oamenii de ştiinţă au utilizat inteligenţa artificială (AI) pentru a descoperi posibile tratamente împotriva unor virusuri zoonotice extrem de periculoase. Cercetarea s-a concentrat pe virusurile Nipah şi Hendra, transmise de la lilieci şi capabile

Superliga – play-out: Gloria Buzău – FC Botoşani 0-2

News.ro acum o ora
Echipa FC Botoşani a învins duminică, în deplasare, scor 2-0, formaţia Gloria Buzău, în etapa a şasea din play-out-ul Superligii. Gazdele au avut două ocazii importante, prin Călin şi Jipa, în minutele 20 şi 21, însă scorul a fost deschis de oaspeţi

Vaticanul a anunțat câte sute de mii de oameni au participat la funeraliile Papei Francisc

Libertatea acum 4 ore
Sâmbătă, 26 aprilie, a avut loc înmormântarea Papei Francisc în Piața Sfântul Petru din Vatican, urmată de procesiunea către bazilica Santa Maria Maggiore, unde Papa a fost înmormântat. Ceremonia a început la ora 10.00 și a fost oficiată de cardinal

Rusia trimite de urgență mai multe avioane în Iran pentru a ajuta la stingerea incendiului din portul Bandar Abbas

HotNews acum 3 ore
Președintele rus Vladimir Putin a ordonat trimiterea mai multor avioane de urgență în Iran pentru a ajuta la stingerea incendiului izbucnit în portul Bandar Abbas, a relatat duminică agenția rusă de presă de stat TASS, citată de Reuters. „La instruc

Alertă în Canada! Cel puțin 9 persoane au murit după ce o mașină a intrat în mulțime la un festival

Ziua Constanta acum 2 ore
Nouă persoane au fost ucise după ce un șofer a intrat în plin în mulțimea care participa la un festival stradal filipinez la Vancouver, a anunțat poliția, relatează AFP și Reuters, conform Agerpres.ro 'Până în acest moment putem confirma că nouă per

AUR propune modificarea legii Curţii Constituţionale ”pentru a preveni abuzurile electorale” şi a alinia legislaţia românească la standardele europene

News.ro acum 5 ore
Partidul AUR anunţă că a depus o iniţiativă legislativă pentru modificarea legii Curţii Constituţionale pentru a preveni ”abuzurile electorale”, afirmând că aceasta prevede interzicerea expresă a posibilităţii ca procesul electoral să fie anulat din

Un șofer din Maramureș a fost depistat băut la volan de două ori în aceeași seară

Gandul acum 19 minute
Un tânăr de 28 de ani a fost depistat băut la volan de două ori în aceeași seară. Pe numele său a fost întocmit dosar penal. Sâmbătă seara, în jurul orei 20.30, polițiștii oraşului Şomcuta Mare au oprit pentru control un autoturism condus pe DN1C, d

Incendiu la Centrul de Primiri Urgențe al spitalului municipal Rădăuți

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit astăzi, 27 aprilie 2025 la Centrul de Primiri Urgențe al spitalului municipal Rădăuți, județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, cel mai probabil, în urma unui scurtcircuit, izolația cablurilor electrice, aflate în tavanul fals a

O nouă minivacanță, săptămâna viitoare. Câte zile libere au bugetarii

Botosani News acum 3 ore
Săptămâna viitoare, românii care lucrează la stat vor avea parte de o nouă minivacanaţă de patru zile, ca urmare a faptului că urmează sărbătorirea zilei de 1 mai (joi – Ziua Muncii), iar aceştia ai şi ziua liberă de 2 mai 2025 care urmează să facă

Ce i-a spus Donald Trump lui Volodimir Zelenski la înmormântarea Papei Francisc. Sfat prietenesc sau amenințare voalată?!

Cancan acum 22 minute
Un schimb de replici neașteptat a avut loc între Donald Trump și Volodimir Zelenski la Vatican, în timpul funeraliilor Papei Francisc. Întâlnirea celor doi lideri, prima după tensiunile de la Casa Albă, a avut loc într-un cadru solemn, însă discuția

Vremea

București
acum

15°
dum.

11°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/19°
mie.

9°/22°
Iasi
acum

15°
dum.

5°/16°
lun.

5°/17°
mar.

6°/20°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

12°
dum.

10°/14°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

9°/14°
lun.

6°/18°
mar.

8°/20°
mie.

9°/20°
Timisoara
acum

17°
dum.

7°/17°
lun.

11°/19°
mar.

9°/20°
mie.

10°/22°