Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ambasadorul ucis la Benghazi a informat-o pe Hillary Clinton despre problemele de securitate din zonă

Publicat in Adevarul, marți 22 ianuarie 2013 ·

Cu doar câteva ore înainte de a muri într-un atac terorist care a avut ca ţintă Consulatul Statelor Unite de la Benhazi, ambasadorul american Chris Stevens a trimis un mesaj secretarului de stat Hillary Clinton în care a prezentat violenţele din estul Libiei. De asemenea, diplomatul a transmis Casei Albe că poliţia locală intenţiona să retragă protecţia pe care o oferea oficialilor americani.

Potrivit mesajului trimis de ambasadorul Stevens, liderii miliţiei libiene le-au spus oficialilor americani, cu doar două zile înainte de atac, că sunt înfuriaţi că SUA oferă sprijin unui candidat pentru postul de prim-ministru. Totodată, aceştia i-au avertizat pe americani că „nu vor mai continua să le ofere protecţie în Benghazi”, se mai arată în memo-ul trimis de Steven lui Hillary Clinton în dimineaţa zilei de 11 septembrie 2012.

În mesajul său, Stevens atrage atenţia că „numărul tot mai mare de probleme de securite ar descuraja investiţiile străine şi ar duce la o stagnare a economiei în estul Libiei”.

„The Washington Guardian” a obţinut o copie a memo-ului, un sumar al evenimentelor din Libia, din ultima săptămână. Mesajul lui Stevens a fost trimis cu doar câteva ore înainte ca o grupare teroristă să atace consulatul american din Benghazi şi o clădire anexă, unde opera CIA. În urma atacului, ambasadorul Chris Stevens şi alţi trei americani au murit.

Nota publicată de cotidianul american poate să-i ridice probleme lui Hillary Clinton, care urmează să se prezinte în faţa Congresului, pentru a rosti un discurs de rămas-bun. Soţia fostului preşedinte american şi-a încheiat mandatul de secretar de stat şi a anunţat că nu mai doreşte să facă politică.

La audierile de miercuri din Congresul american, Hillary Clinton va trebui să explice de ce n-a fost întărită protecţia diplomaţilor din regiune în săptămânile anterioare atacului.

Membrii Congre

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grădina Zoologică București se închide temporar ca urmare a furtunii de joi

Ziua Constanta acum 33 minute
Primăria Municipiului București informează că, în urma fenomenelor meteorologice extreme produse în data de 17 iulie 2025, Grădina Zoologică București se închide în perioada 18-20 iulie 2025. Instituția anunță că Grădina Zoologică a suferit mai mult

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 4 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

PSD solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE: Principalele prevederi la care trebuie să se opună sunt constituirea unui fond comun pentru finanţarea politicilor UE

News.ro acum 38 minute
PSD anunţă vineri că solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE, arătând că principalele prevederi la care România trebuie să se opună la viitoarele negocieri sunt constituir

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum o ora
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum 2 ore
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

S-a lansat la Botoșani Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți Apolodor

G4Media acum 19 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Vineri, 18 iulie, s-a lansat Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți Apolodor, care se va derula în perioada 18-21 septembrie la Botoșani. Urmărește cele mai noi producții video G4Media

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 2 ore
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

METEO Risc de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Suceava şi Botoşani / Avertizare hidrologică cod portocaliu şi cod galben

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hidrologii instituie cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pentru râuri din mai multe judeţe. Cel mai mare pericol este pe unele râuri mici din judeţele Suceava şi Botoşani, transmite News.ro. Ur

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 4 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

26°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°