Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grevă la şcolile primare din Paris. Profesorii nu vor program săptămânal de patru zile şi jumătate

Publicat in Mediafax, marți 22 ianuarie 2013 ·

Şcolile primare pariziene se aflau în grevă, marţi, împotriva revenirii la un program săptămânal de patru zile şi jumătate, începând din 2013, în contextul în care în prezent acesta este de patru zile, un prim test social pentru ministrul Educaţiei, Vincent Peillon.

Guvernul socialist a decis să reintroducă săptămâna de patru zile şi jumătate începând din septembrie 2013, urmând să aibă loc cursuri miercuri dimineaţa (existând posibilitatea unor derogări la nivelul comunelor, astfel încât acestea pot alege să amâne introducerea reformei până la începerea anului şcolar în septembrie 2014 sau pot alege sâmbătă dimineaţa ca zi de curs).

Ziua de curs lunea, marţea, joia şi vinerea va fi redusă în medie cu 45 de minute, pentru a distribui uniform cele 24 de ore de curs săptămânale, cu scopul de a favoriza procesul educaţional.

Copiii nu vor ieşi mai devreme de la cursuri, ci vor avea activităţi extraşcolare, culturale sau sportive organizate de municipalităţi, înainte sau după cursurile de după-amiază.

Toată lumea este de acord asupra necesităţii de a reveni la săptămâna de patru zile şi jumătate în învăţământul primar (abandonat în 2008), în interesul copiilor, care au zile foarte încărcate, concentrate într-un an prea scurt, ceea ce nu favorizează procesul edicaţional.

Cu toate acestea, în momentul punerii în aplicare apar diverse grupuri de rezistenţă, din cauza unor interese divergente (profesori, părinţi, politicieni, patronate)

Parisul va pune în aplicare această reformă la îceputul anului 2013, în contextul în care proiectul privind activităţi extraşcolare nu este cunoscut.

Marţi, 90% dintre cadrele didactice erau în grevă în 570 din cele 662 de şcoli primare, potrivit principalului sindicat din învătământul primar, SNUipp-FSU, care condamnă atitudinea pripită a Primăriei Parisului, în contextul unei "lipse pregnante d

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum 26 minute
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum o ora
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

50 lei în plus la pensie, în fiecare lună pentru această categorie de pensionari din România

Cancan acum o ora
În ciuda măsurilor de austeritate, statul vine și cu vești bune pentru unii români! O anumită categorie de pensionari va primi un ajutor lunar care poate varia. Unii dintre aceștia pot primi chiar și 50 de lei în plus. Află, în articol, toate detali

Alertă meteo! Județul Botoșani sub Cod Galben astăzi

Botosani News acum 33 minute
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru județul Botoșani valabilă, miercuri, între orele 10: 00 – 22:00. În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmo

Mehedinţi: Trafic blocat pe DN 6, la ieşire din Orşova, din cauza unui autotren răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet/ Combustibilul din autovehicul se scurge în Dunăre/ Au fost anunţate Garda de Mediu şi Apele Române

News.ro acum 38 minute
Traficul rutier este blocat pe DN 6 Caransebeş - Drobeta-Turnu Severin, la ieşire din Orşova, judeţul Mehedinţi, din cauza unui autotren care s-a răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet. Combustibilul din autovehiculul care blochează şoseaua s

Primul oraș din România care montează gard electric împotriva urșilor. Au fost deja instalați 800 de metri

Adevarul acum o ora
Locuitorii din Râșnov, județul Brașov, vor fi protejați de urșii care coboară la containere cu ajutorul unui gard electric. Primii 800 de metri de barieră au fost deja instalați.

Libertatea: Generalul Cristian Radu, care a ascuns filmările intervenției din Clubul Colectiv, trimis la pușcărie după ce a mușamalizat un accident rutier

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cristian Radu, fost prim-adjunct al inspectorului general al IGSU, a fost condamnat la 3 ani și 10 luni de închisoare cu executare după ce a încercat să mușamalizeze un accident rutier pe care l-a pr

US Open 2025: Aproape toate jucătoarele din top 100 WTA, pe tabloul principal la simplu. Cîrstea, Cristian şi Ruse direct pe tabloul principal, alte patru românce sunt rezerve

News.ro acum o ora
Numărul 1 mondial şi campioana en titre, Aryna Sabalenka, se află în fruntea listei participantelor pe tabloul principal de simplu feminin la US Open 2025, care a fost publicată marţi de organizatori. Pe listă sunt aproape toate jucătoarele din top

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 11 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Tensiuni după Inter D'Escaldes - FCSB » Campioana a primit „interzis”

Gazeta Sporturilor acum 36 minute
, deși a pierdut manșa a doua a turului 1 preliminar, în deplasarea din Andorra, scor 1-2, contra celor de la Inter D'Escaldes. La finalul partidei, campioana României a primit „interzis” la conferința de presă.

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

26°
mie.

18°/29°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

28°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

24°
mie.

20°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°