Cei doi români ucişi în atentatul terorist de la In Amenas au suferit multiple traumatisme care ar fi putut fi provocate de suflul unor explozii, arată primele date ale autopsiei făcute la Ploieşti, potrivit unor surse apropiate anchetei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Sicriele cu trupurile neînsufleţite ale lui Tiberiu Ionuţ Costache şi Mihail Marius Bucur, cei doi ingineri români morţi în urma atacului terorist de la rafinărie din Algeria, au fost scoase marţi după-amiază din sediul Serviciului de Medicină Legală Prahova unde a fost făcută necropsia.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, primele date arată că bărbaţii aveau multiple traumatisme care ar fi putut fi provocate de suflul unor explozii puternice.
Sursele citate spun că feţele acestora nu erau distruse şi că ambii au putut fi identificaţi de către familii.
Autorităţile nu au comunicat oficial rezultatul necropsiei către DIICOT, care a deschis o anchetă în acest caz.
Sicriele cu trupurile celor doi români au fost scoase din sediul Serviciului de Medicină Legală de către militari ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi transportate către biserici în camioane ale MAI.
Astfel, trupul neînsufleţit al lui Mihail Marius Bucur a fost dus la Biserica "Sf. Pantelimon" din Ploieşti, iar trupul neînsufleţit al celui de-al doilea român este transportat către localitatea natală a acestuia, Bărcăneşti.
Aeronava C-27 J Spartan a MApN cu trupurile neînsufleţite ale celor doi români decedaţi în Algeria, în atentatul terorist de la In Amenas, a ajuns marţi dimineaţă în ţară, la Aeroportului Militar Otopeni, la baza aeriană 90 având loc şi o scurtă slujbă religioasă. Cortegiul funerar cu trupurile celor doi români a fost escortat de la Aeroportul Militar Otopeni până la Ploieşti de către echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.
Tibe