Probabil că aşa va decurge viguroasa condamnare a regimului comunist ce ni se pregăteşte: un şir de expozeuri urmate de tăcere.

Institutul Cultural Român (ICR) şi Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Me­moria Exilului Românesc (IICCMER) au semnat pe 16 ianuarie un parteneriat – nu e prea lim­pede pentru ce - sau, con­form comunicatului ICR, „şi-au unit eforturile pentru con­ştien­ti­zarea urmărilor regimului co­munist“. Ceremonia a avut loc în sala de festivităţi a ICR.

Dacă este să analizăm spu­sele explicite sau implicite, prin aluzii, ale lui Andrei Mar­ga – din partea ICR, ale lui Andrei Muraru, Dinu Zam­fi­rescu şi Marius Oprea - din partea IICCMER şi ale fostului preşedinte Emil Constantinescu - din partea lui însuşi, lu­cru­rile au stat, grosso modo, cam aşa: Traian Bă­sescu a fost în­tot­deauna insensibil şi in­di­fe­rent în faţa acestui subiect şi a condamnat ofi­cial comunismul în 2006 doar aşa, formal şi simbolic, pe hârtie, de circumstanţă, pro­pagandistic, fiindcă nu avea ceva mai bun de făcut în timpul liber. Presiunea psihică la mar­ginea agresiunii, în­soţită de urlete, insulte şi chirăieli, cu care a fost în­tâm­pinat şeful statului în par­la­ment (cu com­pli­ci­ta­tea sau par­ticiparea unor mem­bri ai actualei coaliţii de guvernare) acum 6 ani, odată cu pre­zen­tarea Raportului de con­dam­nare a crimelor co­mu­nis­mu­lui, n-ar trebui să ne înşele. A fost o chestiune strict de PR sau entertainment pentru ma­se, preşedintele n-a con­damnat nimic în mod se­rios, altele avea el în sufletul lui. De altfel, vi­novat de „circul pe­ni­bil“ care a însoţit pre­zentarea Raportului în par­lament este chiar pre­şedintele. Mai mult, Băsescu şi camarila lui au constituit prin­ci­palul obstacol în calea unei condamnări a co­munismului ca la carte, ei împiedicând in­clu­siv pedepsirea vinovaţilor de crime şi abuzuri în fostul regim.