Washingtonul s-a îmbrăcat luni seara în cea mai strălucitoare ţinută de bal pentru a se "distra" şi a sărbători cel de-al doilea mandat al preşedintelui Barack Obama, înfruntând atmosfera austeră din centrul de conferinţe al capitalei.
"Suntem aici pentru a ne distra şi pentru a sărbători", exclamă Tammi Davis, o femeie înaltă în vârstă de aproximativ 30 de ani, îmbrăcată într-o rochie argintie.
Preşedinta grupurilor de afroamericani democraţi din Indiana, Tammi "vrea să îl celebreze pe cel de-al 44-lea preşedinte" al Statelor Unite, la fel ca şi celelalte 30.000 de persoane reunite pe mai multe etaje ale imensului centru de conferinţe.
Două baluri oficiale, faţă de aproximativ zece în urmă cu patru ani, sărbătoreau luni seara cu muzică cel de-a doilea mandat al lui Obama.
La subsol, o imensă estradă acoperită cu draperii lungi şi plisate în tonuri de albastru, alb şi roşu, este încadrată de două ecrane gigantice care transmit imagini de pe scenă.
Cântăreaţa Alicia Keys, îmbrăcată în roşu, este prima care se aşază la pian: "Obama este preşedinte şi aprinde focul", afirmă ea în faţa mulţimii care aplaudă cu entuziasm, poate şi pentru că în sală nu este foarte cald.
Cu puţin timp înainte de ora 21.30, se aude o voce: cuplul prezidenţial se îndreaptă spre estradă.
Prima Doamnă poartă o rochie de culoarea rubinului a designerului Jason Wu, fără mâneci şi cu bretele strânse pe piept. Jason Wu i-a creat rochia lui Michelle Obama şi pentru balurile de învestitură din 2009. Prima Doamnă poartă pantofi ai creatorului Jimmy Choo.
Barack Obama, ca şi în urmă cu patru ani, poartă un papion alb.
Jennifer Hudson cântă "I'm loving you forever" ("Te voi iubi pentru totdeauna"). Obraz în obraz, ca şi cum ar fi singuri pe lume, Barack Obama o strînge puţin prea puternic pe soţia sa. Cuplul zâmbeşte, conştient că face spectacol