Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Case branşate ilegal la curent, în Bâlteni

Publicat in Impact in Gorj, miercuri 23 ianuarie 2013 ·

Trei persoane din comuna Bâlteni au ajuns în atenţia organelor de cercetare după ce au fost prinse cu gospodăriile branşate la reţeaua de energie electrică în mod ilegal. Pe numele celor trei persoane au fost întocmite acte penale, urmând să dea explicaţii prin faţa anchetatorilor. Reprezentanţii CEZ vor calcula prejudiciul adus firmei de către cei trei gorjeni.

Un echipaj de jandarmi din cadrul Detașamentului Mobil și compartimentul Prevenirea și combaterea faptelor antisociale, a executat o acțiune de verificare a legislației în domeniu, în colaborare cu lucrători din cadrul CEZ România, pe raza comunei Bîlteni. Pe timpul desfășurării acțiunii, au fost identificate trei imobile situate pe raza localității Peșteana, care erau branșate ilegal la rețeaua de energie electrică. S-a constatat că firidele de branşament erau rupte iar firele de curent electric erau legate pe direct, fără contorizare. „Pe timpul desfăşurării acţiunii, au fost identificate un număr de trei imobile situate pe raza localităţii Peşteana, care erau branşate ilegal la reţeaua de energie electrică. La faţa locului, jandarmii au efectuat activităţile specifice, fiind întocmite actele de constatare în baza art. 214 din Codul de Procedură Penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de modificare fără drept a componentelor instalaţiilor energetice şi folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, fapte prevăzute şi pedepsite de prevederile din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice şi a gazelor naturale”, a declarat Alin Ivan, purtătorul de cuvânt Jandarmeria Gorj. Inspectorii din cadrul CEZ au procedat la identificarea receptoarelor, pentru a putea fi stabilit prejudiciul cauzat, care urmează să fie calculat și transmis ulterior. S-au efectuat verificări cu privire la proprietarii imobilelor identificate care sustr

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum o ora
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 2 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum o ora
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 9 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Mexicul anunţă un „buton de panică” pentru cetăţenii săi din SUA ameninţaţi de expulzările lui Donald Trump

News.ro acum 3 ore
Guvernul mexican a anunţat vineri introducerea unui „buton de panică” pentru cetăţenii săi din Statele Unite ameninţaţi de expulzările în masă promise de preşedintele ales Donald Trump după învestirea sa în funcţie la 20 ianuarie, relatează AFP. „Da

Înregistrări video „şocante” arată un deţinut bătut de gardieni înainte de moartea sa într-o închisoare din New York - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din statul New York au difuzat vineri înregistrări video „şocante” şi „tulburătoare” ale violenţelor suferite de un deţinut afro-american care a murit după ce a fost bătut de gardienii din penitenciar într-o închisoare locală, relatează

Bărbat agresiv, care ameninţa trecătorii cu un cuţit şi cu o şurubelniţă, în Râmnicu Vâlcea, dezarmat de către jandarmi

News.ro acum o ora
Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea au intervenit, vineri, pentru dezarmarea unui bărbat agresiv care îi ameninţa pe trecători cu un cuţit şi cu o şurubelniţă. Bărbatul a fost dus la spital, pentru a fi evaluat din punct

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 9 ore
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 7 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

1°/5°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

0°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

-2°
vin.

-2°/5°
sâm.

-1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

-3°
vin.

-2°/5°
sâm.

-3°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°